Ziua Protecţiei Civile (sau Ziua Apărării Civile) este marcată în fiecare an la 28 februarie. În România, protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul Regal din 28 februarie 1933, care aproba Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene, ce a intrat în vigoare la 23 martie 1933.

Cu această ocazie, InfoCons urează tuturor celor care acţionează în organisme care îndeplinesc măsuri de protecţie civilă cele mai sincere felicitări pentru activitatea deosebită pe care o desfașoară și mult succes pentru continuarea acesteia la cele mai înalte standarde!

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal