Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – Prof. Mirela STOIAN – Decan FEAM – InfoCons Protectia Consumatorilor 15 martie 2024

La mulți și rodnici ani InfoCons!

 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul Academiei de Studii Economice din București felicită Asociația InfoCons pentru cei 21 de ani de prolifică activitate!

 

În contextul schimbărilor profunde ale piețelor – la toate nivelurile, inclusiv ale celor agroalimentare, creșterea importanței acordate protecției consumatorilor reprezintă

o condiție sine-qua-non a dezvoltării durabile a acestora.

 

Începând din anul 2021, Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului a încheiat un acord de parteneriat și practică cu Asociația InfoCons care vizează, prioritar: asigurarea unei baze de practică pentru studenți; participarea specialiștilor InfoCons la cursuri, conferințe și dezbateri organizate de către Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului și Academia de Studii Economice din București; realizarea, în comun, a unor studii de cercetare; participarea la implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă.

 

Un rezultat concret al parteneriatului nostru este reprezentat de introducerea, în planul de învățământ al programului de studii universitare de licență Economie Agroalimentară și a Mediului, începând cu promoția 2022-2025, a disciplinei PROTECȚIA CONSUMATORILOR DE PRODUSE AGROALIMENTARE. În acest context, studenții noștri beneficiază de experiența și expertiza domnului Sorin Mierlea, Președinte InfoCons, prezent la activitățile didactice în calitate de invitat permanent.

De asemenea, studenții se implică activ în proiectele Asociației InfoCons – dovadă a conștientizării importanței domeniului în construcția carierei lor profesionale, aprecierii actualității și calității cunoștințelor dobândite la cursuri și seminarii.

 

Fie că suntem simpli consumatori, economiști, manageri, decidenți, realizatori ai politicilor publice – “azi” sau “mâine”, este necesar să fim informați, să fim în măsură să promovăm și implementăm problematica specifică domeniului protecției consumatorilor.

Un consumator mai informat va fi un consumator mai sănătos.

Un economist cu cunoștințe în domeniu va reuși să adopte cele mai eficiente decizii.

O organizație care va respecta și aplica reglementările în vigoare va fi o organizație mai profitabilă.

 

La cât mai multe proiecte de succes InfoCons!

 

Prof. Mirela STOIAN

Decan al Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului

Academia de Studii Economice din București

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal