15 martie este Ziua Mondială a Consumatorilor, o zi cu importante semnificații pentru toți consumatorii. În fiecare zi, ANPC este parte din viața cotidiană a consumatorilor.

Concursul Național Alege! E dreptul tău! este unul dintre proiectele ANPC prin care, anual, sute de copii participanți sunt pregătiți ca viitori consumatori.

ANPC acordă o atenție deosebită și categoriilor vulnerabile de consumatori – copii, tineri sau vârstinici. Fiecare astfel de categorie necesită o abordare diferită. Este important ca informațiile oferite fiecărei categorii în parte să poată fi înțelese și să răspundă nevoilor acestora.

Drepturile consumatorilor în era digitala reprezintă o reală provocare. Explozia comerțului online presupune plierea constantă pe tendințele pieței, atât din perspectiva adaptării legislației, cât și din cea a instrumentării reclamațiilor.

Agenda Consumatorului European a așezat consumatorii în centrul preocupărilor pieței unice. În concordanță cu această Agendă, ANPC și-a stabilit o serie de obiective majore: îmbunătățirea siguranței produselor; dezvoltarea cunoștințelor consumatorilor; intensificarea aplicării legii, asigurarea posibilității de obținere de reparații și adaptarea drepturilor consumatorilor și a politicilor în domeniu la schimbările apărute în societate și în economie. Acestea sunt teme pe agenda noastră publică, iar pentru noi ziua consumatorilor este în fiecare zi, garantând astfel respectarea drepturilor acestora.

Bogdan Pandelică, Președinte ANPC

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal