Anual, în ziua de 1 Iunie, este marcată Ziua internațională a copilului în peste 50 de state ale lumii. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state. Rezoluția nr. 836 a Adunarării Generale a ONU pentru a proclama o Zi mondială a copilului a recomandat guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la data pe care o considerau de cuviință, deci nu neapărat 1 iunie, dată la care este sărbătorită în România.
Cu această ocazie transmitem tuturor copiilor cele mai sincere felicitări, multă sănătate, fericire şi împliniri alături de cei dragi, împreună cu tradiţionalul `La mulţi ani!`.
Totodata, pe pagina oficiala de facebook InfoCons, pe tot parcursul zilei, așteptam cu drag copiii pentru a se informa alături de Garfield și personajele din basmele românești.
InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*