Ziua Europeană de Luptă Împotriva Obezității – Află ce mănânci ! Fii informat !

Astăzi, pe data de 21 Mai, sărbătorim Ziua Europeană de Luptă Împotriva Obezității, o ocazie dedicată creșterii gradului de conștientizare în rândul consumatorilor în legătură cu importanța adoptării unui stil de viață sănătos, concentrat pe alimentația echilibrată. Această inițiativă este necesară în contextul unei creșteri rapide, la nivel global și european, a numărului persoanelor supraponderale sau obeze.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății,  rata obezității s-a triplat din 1975 și până în prezent. În anul 2016, mai mult de 1.9 miliarde de adulți cu vârsta cuprinsă între 18 ani și peste, erau supraponderali, dintre aceștia, mai mult de 650 milioane persoane erau obeze.  Altfel spus, în anul 2016, 39% din adulții cu vârsta de peste 18 ani erau supraponderali, în timp ce 13% erau obezi.

În anul 2016, 340 milioane de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani, au fost încadrați în categoria supraponderalilor sau obezilor. Datele din 2020 arată că 39 milioane de copii cu vârste cuprinse sub 5 ani au fost caracterizați ca fiind supraponderali sau obezi.

Citește și : Ce fac când ajunge coletul deteriorat ?

Supraponderalitatea și obezitatea cauzează mai multe decese la nivel mondial decât subponderalitatea. La nivel global, există mai mulți oameni obezi decât subponderali, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Cu ajutorul Aplicației Gratuite InfoCons, consumatorii pot alege ei pentru ei, ce mănâncă, printr-o simplă scanare a codului de bare, în urma căreia afla instant direct pe telefonul mobil:

Afișarea instantă a informațiilor de pe etichetele produselor agroalimentare în limba selectată

Ingredientele din produsul scanat

Numărul și tipul aditivilor alimentary însoțiți de o descriere explicită;

Numărul și tipul alergenilor regăsiți în produl scanat;

Valorile nutriționale (cantitatea de sare, zahăr și calorii);

Calculator în care se poate insera cantitatea de produs consumată pentru a afla instant cantitatea de sare si zahăr, numărul de calorii precum și activitățile sportive necesare pentru arderea caloriilor (mers, alergare și bicicletă);

Citește și: Șase milioane de persoane lucrează în UE în domeniul transporturilor în 2021 conform Eurostat

Posibilitatea de a acorda rating de la 1 la 5 produselor;

Salvarea produsului scanat în secțiunea „Produse Salvate”, consumatorii având astfel posibilitatea de a-și crea propria listă de cumpărături, meniul zilnic/ săptămânal, rețete Din secțiunea „Produse Salvate”, printr-o simplă bifare a produselor, consumatorii află numărul total de E-uricantitatea totală de zahăr și cantitatea totală de sare. De asemenea, aceștia pot distribui produsele bifate care alcătuiesc lista de cumpărături, meniul zilnic/săptămânal sau retetele cu familia si prietenii.

Personalizarea aplicației în funcție de preferințele de consum: număr maxim de E-uri și tipul acestoracantitatea maximă de sarecantitatea maximă de zahărtipul de alergeni și cantitatea maximă de calorii.

Citește și: Fumatul în spații publice interzis minorilor

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal