În perioada 12-15 Octombrie 2016 InfoCons va fi gazda vizitei de studiu în România a reprezentantilor TÜKO-BİR, Çankırı Civil Society Association și Consumers’ Association of Kavala -Consumers’ Voice. Vizita este organizată în vederea implementării proiectului TRACORE – Training for Consumer Rights Empowerment.
Proiectul TRACORE își propune să încurajeze crearea de rețele de dialog social între Turcia și statele Uniunii Europene, dezvoltarea de politici de rang înalt în Turcia prin alinierea cu politicile Uniunii Europene cu privire la Protecția Consumatorilor, să producă intrumente online de învățare TRACORE precum și să ridice gradul de conștientizare si inforare a consumatorilor utilizând resursele online ale TRACORE.
InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*