Vara bate la ușă: Cum avem grijă de aerul condiționat sau de ventilator ca să nu ne lase la greu ?

Cum-avem-grija-de-aerul-conditionat-protectia-consumatorilor

De la un an la altul, verile aduc temperaturi tot mai ridicate. Pentru zilele în care termometrul indică peste 30 de grade, aparatul de aer condiționat sau clasicul ventilator, rămâne cel mai bun prieten al nostru. Iar acum, când toate prețurile au luat-o razna, ar trebui să facem tot posibilul ca să nu fie nevoie să investim alți bani în aparatele care ne asigură răcoare în casă. Mentenanța aerului condiționat nu este grea deloc, iată la ce să fii atent.

 

  1. Menține filtrul curat și vrei prelungi viața aparatului AC
  2. Ferestrele ar putea pune bețe-n roate aparatului de aer condiționat.
  3. Unitatea externă a aparatului de aer condiționat trebuie îngrijită și ea
  4. Apelează la un expert pentru o revizie.
  5. Cele mai comune defecțiuni ale aparatului de aer condiționat
  6. Cum curățăm ventilatoarele de cameră?
  7. Care este temperatura optimă dintr-o locuință?

 

  1. Menține filtrul curat și vrei prelungi viața aparatului de aer condiționat.

Când ți-ai curățat ultima dată aparatul de aer condiționat? Nu este un secret faptul că majoritatea dintre noi avem grijă de un produs abia după ce se strică. Cât de des igienizăm aparatul de aer condiționat depinde de foarte mulți factori, cât de des îl folosim, dacă avem animale în casă, dacă este îndreptat spre o fereastră care dă spre o stradă principală de unde ar putea veni mult praf etc. În mare, aparatul ar trebui curățat așa:

  • O dată pe an – Dacă folosiți aparatul de aer condiționat doar în perioada lunilor de vară (mai – septembrie), specialiștii recomandă să igienizați aparatul cel puțin o dată pe an. În acest caz, specialiștii recomandă ca igienizarea să fie făcută în lunile martie sau aprilie;
  • O dată la 6 luni – Dacă porniți aparatul și în timpul iernii pentru a încălzi camerele, atunci aparatul necesită o curățare de două ori pe an. În această situație, experții spun că cea mai potrivită perioadă pentru curățarea aparatului este în lunile octombrie sau noiembrie.

După efectuarea igienizării, este recomandat ca o dată la o lună să fie curățate filtrele de apă. Dacă aceste igienizări nu sunt făcute periodic, medicii spun că sănătatea ar putea fi afectată. Un aparat de aer condiționat îmbâcsit de praf ar putea cauza următoarele afecțiuni:

  • Pot apărea reacții alergice, precum nas înfundat, lăcrimare, strănut. La orice vârstă se poate declanșa o alergie, iar calitatea aerului din casă contribuie la acest lucru;
  • Piele uscată – Sunt doi factori care pot cauza pielea uscată. Aerul uscat, lipsit de umiditate, și aerul poluat. În unele cazuri, pot apărea chiar și iritații;
  • Stări de oboseală – Un aer plin de praf înseamnă un efort în plus pentru corpul nostru în procesul de respirație. Dacă organismul nostru trebuie să depună un efort mai mare pentru a respira, va obosi mai repede.

Aparatul de aer condiționat este unul dintre cei mai mari consumatori de energie electrică din gospodărie. O curățare periodică a aparatului ne-ar putea ajuta să plătim mai puțin la factura la curent electric. De xemplu, schimbarea sau curățarea filtrului poate scădea consumul de energie al aparatului de aer condiționat cu până la 15%.

 

  1. Ferestrele ar putea pune bețe-n roate aparatului de aer condiționat.

Ferestrele ar putea fi factorul neștiut care ți-ar putea strica aparatul de aer condiționat. De ele ar trebui ținut cont atunci când montăm aparatul, dar și cât de performante sunt ferestrele. Verifică dacă se strecoară căldura prin ferestre și dacă se pierde aerul rece. Dacă ferestrele nu sunt etanșate corespunzător, aparatul va funcționa la o turație mai mare pentru a putea răci camera ceea ce va uza mult mai rapid aerul condiționat. Același lucru se va întâmpla și dacă aparatul este poziționat în bătaia directă a soarelui.

 

  1. Unitatea externă a aparatului de aer condiționat trebuie îngrijită la fel de des.

Ca să nu vă lase la greu aparatul de aer condiționat, trebuie să montați unitatea exterioară într-un loc pe cât posibil ferit de soare și de ploaie. În plus, este important ca nimic să nu împiedice fluxul de aer. De multe ori, aparatul de aer condiționat este înconjurat de arbori sau alte plante. În jurul aparatului ar trebui să fie cel puțin un metru de spațiu liber ca acesta să funcționeze în parametri. Totodată, în față ar trebui să fie o distanță de aproximativ doi metri între partea de sus a unității și coroana copacilor de deasupra ei.

 

 

  1. Apelează la un expert pentru revizie.

Oricâtă grijă am avea de aparatul de aer condiționat, tot trebuie să chemăm un expert pentru o examinare profesionistă o dată la 2-3 ani. Tehnicianul ar putea găsi deficiențele din timp ceea ce ne-ar putea salva de la o surpriză neplăcută pe timpul verii.

Ce aspecte verifică un specialist:

  • Testează scurgerile de freon folosind un detector;
  • Verifică acuratețea termostatului;
  • Schimbă uleiul din compresorul aparatului de aer condiționat, verifică uzura pieselor;
  • Testează presiunea de etanșeitate a sistemului;
  • Dezinfectează fie prin substanțe chimice, fie utilizând un generator de ozon, canalele de ventilație.

Pentru o revizie care include igienizare, încărcare cu freon și examinare tehnică, tarifele variază între 100 de lei și 400 de lei.

 

  1. Cele mai comune defecțiuni ale aparatului de aer condiționat.

La fel cum spune zicala  „Ţine-ţi prietenii aproape, iar duşmanii şi mai aproape.”, este bine să cunoaștem care sunt cele mai des întâlnite defecțiuni ca, pe de-o parte, să știm la ce să ne așteptăm, iar pe de alta, să luăm măsuri pentru a le preveni.

  • Pierderi de freon. Se află în fruntea listei cu defecțiuni comune ale aparatului de aer condiționat. Dacă există scurgeri, doar adăugarea de agent frigorific nu va rezolva problema. Aici este nevoie de intervenția unui specialist.
  • Compresorul și ventilatorul se uzează. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când aparatul este oprit și pornit de mai multe ori pe zi;
  • Se strică senzorul termostatului. Când se întâmplă asta, aparatul de aer condiționat funcționează neregulat;
  • Probleme de drenaj. Când gradul de umiditate din atmosferă este ridicat, este important să verificați scurgerea să nu fie înfundată;
  • Scurgeri sau picurare;
  • Aparatul nu suflă la putere maximă, debit de aer redus sau zgomot mai mare decât de obicei.

 

Citeste si  : 42% energia electrică consumată de electronicele și electrocasnicele tale poate proveni din surse regenerabile – Aplicația InfoCons te ajută să economisești energie electrică

  1. Cum curățăm ventilatoarele de cameră?

Varianta mult mai accesibilă ca preț a aparatului de aer condiționat este ventilatorul. Și mentenanța lui este mai ușoară și mult mai ieftină. Ventilatorul ajută la circulația aerului din camera ferind astfel senzația de răcoare. Cu cât este mai mult praf pe ventilator, cu atât aerul din camera va fi mai irespirabil.

De ce este important să curățăm temeinic ventilatorul:

  • Previne supraîncălzirea
  • Extinde durata de viață
  • Protejează motorul ventilatorului
  • Aer mai curat în cameră

Înainte de a ne apuca de treabă, trebuie să ne asigurăm că ventilatorul nu este băgat în priză, iar mai apoi îl desfacem piesă cu piesă. Când vine vorba de curățarea și igienizarea ventilatorului, sunt mai multe reguli de care trebuie să ținem cont. Cu ce putem curăța ventilatorul:

  • Lavetă antistatică
  • Perie moale
  • Cărpă din microfibră
  • Puf de pene
  • Ciorapi de nailon
  • O cârpă ușor umezită cu o soluție de curățare cu efect antistatic

Cu ce NU ar trebui să curățăm ventilatorul:

  • Șervețele, prosoape de hârtie
  • Cârpă udă
  • Șervețele umede – substanța în care sunt îmbibate șervețelele umede poate conține uleiuri și parfumuri care vor lăsa o peliculă pe ventilator pe care se va pune mai rapid praful
  • Burete din sârmă

La fel ca în cazul aparatului de aer condiționat, o curățare temeinică o data pe an este suficientă. Dacă avem un ventilator care stă permanent în bucătărie acesta trebuie curățat mai des deoarece este expus vaporilor de grăsime și astfel praful se va lipi mult mai uțor de elicele ventilatorului.

 

  1. Care este temperatura optimă dintr-o locuință?

Aparatul de aer condiționat și ventilatorul sunt un must have pe timpul verii. O temperatură optima în casă este de cel mult 24 de grade Celsius, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Expunerea de lungă durată într-o camera unde temperatura depășește pragul de 24 de grade are consecințe grave asupra sănătății. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, petrecera timpului intr-o cameră unde este prea cald ar putea cauza hipertermie, deshidratare, simptome precum cele ale insolației și stări de grață.

Așadar, dacă aveți grijă de aparatul de aer condiționat și de ventilator așa cum recomandă specialiștii, puteți sta fără grijă pe toată durata verii.  Pașii sunt simpli și ușor de urmat. În cazul aparatului de aer condiționat: curățenie și igineizare periodică, chemați un specialist în instalații pentru o revizie cel puțin o data pe an și igienizați aparatul de aer condiționat o data la șase luni. Dacă folosiți ventilatoare pentru a răcori atmosfera din cameră, trebuie să rețineți următoarele – în primul rând, înainte de orice procedură, scoateți ventilatorul din priză! Apoi, curățați ventilatorul doar cu ustensilele recomandate și în niciun caz nu folosiți cârpe ude, bureți de sârmă sau șervețele umede. Cum vara bate la ușă, e timpul să ne apucăm de treabă. Spor!

 

 

 

 

 

SURSĂ https://www.energy.gov/energysaver/maintaining-your-air-conditioner

https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/275839/WHO-CED-PHE-18.03-eng.pdf

 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal