InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons te informează:
UE contribuie cu 35,97 de milioane EUR la promovarea produselor agricole în Uniunea Europeană și în țările terțe
Comisia Europeană a aprobat 22 de programe destinate să promoveze produsele agricole în Uniunea Europeană și în țările terțe. Programele, care în marea lor majoritate au o durată de trei ani, sunt dotate cu un buget total de 71,94 de milioane EUR, la care UE contribuie cu 35,97 de milioane EUR. Programele selectate acoperă uleiul de măsline, laptele și produsele lactate, carnea, fructele și legumele proaspete și prelucrate, produsele ecologice, ouăle, vinurile și băuturile spirtoase și produsele horticole, precum și produsele de calitate înregistrate și protejate ca DOP (denumiri de origine protejate), IGP (indicații geografice protejate) și STG (specialități tradiționale garantate).
În cadrul schemei de informare și de promovare, serviciile Comisiei au primit, până la data de 30 noiembrie 2012, 36 de propuneri de programe care vizează atât piața internă a UE cât și țările terțe, în cadrul primului val al programului din 2013. După evaluare, 22 de propuneri de programe au fost reținute pentru cofinanțare, dintre care 16 vizează piața internă, iar 6 vizează țările terțe. Două dintre programele selectate au fost propuse de mai multe state membre. Țările terțe/regiunile vizate sunt: Rusia, China, America de Nord, Asia de Sud-Est, Norvegia, Elveția, Ucraina, India și Coreea de Sud.
Lista completă a programelor și a bugetelor adoptate astăzi este disponibilă în anexă.
Context
În 2000, Consiliul a decis că UE poate să contribuie la finanțarea măsurilor care oferă informații privind produsele agricole și alimentare sau promovează comercializarea acestora pe piața unică a UE și în țările terțe. Bugetul anual total disponibil pentru aceste programe de promovare este de aproximativ 55 de milioane EUR.
Măsurile finanțate pot consta în relații publice, campanii de promovare sau de publicitate, care subliniază în mod deosebit avantajele produselor din UE, în special în ceea ce privește calitatea, siguranța și igiena produselor alimentare, calitatea nutritivă, etichetarea, bunăstarea animalelor sau metodele de producție care respectă mediul înconjurător. Aceste măsuri pot acoperi, de asemenea, participarea la evenimente și târguri, campaniile de informare cu privire la sistemul UE de denumiri de origine protejate (DOP), indicații geografice protejate (IGP) și specialități tradiționale garantate (STG), informațiile privind sistemele de calitate și de etichetare ale UE și privind agricultura ecologică, precum și campanii de informare privind sistemul UE al vinurilor de calitate produse în regiuni determinate (v.c.p.r.d). UE finanțează până la 50 % din costul acestor măsuri (până la 60 % pentru programele de promovare a consumului de fructe și legume în rândul copiilor sau cele referitoare la informarea cu privire la consumul responsabil de băuturi alcoolice și la pericolele prezentate de consumul excesiv de alcool), restul fiind preluat de către organizațiile profesionale/interprofesionale care le-au propus și, în unele cazuri, de asemenea, de către statele membre în cauză. În ceea ce privește promovarea pe piața unică și în țările terțe, organizațiile profesionale interesate pot adresa statelor membre propunerile lor de două ori pe an.Statele membre trimit apoi Comisiei lista programelor pe care le-au selecționat împreună cu o copie a fiecărui program. După aceea, Comisia evaluează programele și decide dacă acestea sunt eligibile.
Sursa: Comisia Europeană
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.