Top 10 InfoCons – Pâinea neagră cu până la 7g de zahăr pentru 100g de produs!

InfoCons a realizat un studiu cu privire la informațiile ce se regăsesc pe etichetele produselor de tip pâine neagră. În cadrul studiului au fost analizate 24 de produse, de la următorii producători/distribuitori: S.C Vel Pitar S.A., S.C. Karamolegos Bakery România S.A., S.C. Dobrogea Grup S.A., S.C. Lidl Discount S.R.L., Metro Cash&Carry România S.R.L., Auchan România S.A., S.C. Grewe S.R.L.

Din punct de vedere al glucidelor și zaharurilor

Cantitatea de glucide din produsele studiate s-a situat între 13 și 51.7g/100g de produs.

13g este cantitatea cea mai mică de glucide, regăsită într-unul din produsele studiate.

51.7g este cantitatea cea mai mare de glucide, regăsită într-unul din produsele studiate.

Aproape 40 de grame de glucide/100g au avut, în medie, produsele studiate.

Citește și:

– Câtă sare găsim în șunca de Praga? Dar proteine?

– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

Cantitatea de zaharuri din produsele studiate s-a situat între 0.2 și 5.4g/100g de produs.

0.2g este cantitatea cea mai mică de zaharuri regăsită într-unul din produsele studiate, echivalentul a 0,4% din totalul cantității de glucide din produsul respectiv.

5.4g este cantitatea cea mai mare de zaharuri regăsită într-unul din produsele studiate, echivalentul a 12% din totalul cantității de glucide din produsul respectiv.

2.59g/100g de zaharuri au avut, în medie, produsele studiate, echivalentul a 6% din totalul cantității de glucide din produse.

Iată care au fost produsele cu cel mai mare nivel de zahăr:

Loc Denumire Produs Zaharuri (g/100g)
1. KB Pâine Toast cu făină graham, 300 g 7g
2. KB SELECTED Pâine cu făină integrală, 500 g 5.4g
3. Vel Pitar French Toast Integral, 600 g 5.2g
4. KB SELECTED Pâine cu făină integrală de grâu și amestec de semințe, 500 g 4.5g
5. Boierească Neagră, 700 g 4.4g
6. Grewe Pâine cu făină integrală, 500 g 3.8g
7. Grewe Pâine cu secară, 500 g 3.75
8. KB Pâine toast cu făină integrală, 600 g 3.3g
9. Dobrogea, Pâine de secară cu esteri de stanoli din plante, 240 g 3.2g
10. GOURMAND 7 Semințe, 700 g 3g

Click aici pentru a vedea întreaga cantitate de glucide și de zaharuri din produsele studiate.

Pe etichetele produselor nu a fost specificată natura zaharurilor (ex.: zaharuri simple, zaharuri naturale, zaharuri roșii etc.).

În cadrul studiului nu a fost luat în calcul niciun tip de pâine fără gluten.

Sorin Mierlea, președinte InfoCons:

`Pâinea noastră cea de toate zilele a ajuns astăzi să nu mai conțină doar făină, drojdie și apă, ci și tot felul de substanțe aproape imposibil de citit, alături de o cantitate considerabilă de zahăr. Așadar, gândiți-vă bine când cumpărați o pâine pentru că s-ar putea să ajungem să facem un sandviș cu doar 2 felii de pâine, deoarece conțin tot ce ne trebuie sau tot ce nu ne trebuie, fără a mai adăuga ceva. Noi am citit eticheta pentru tine, însă va trebui să o citești și tu. Cumpără informat și dacă ai orice întrebare, suntem aici să te ajutăm. Descarcă gratuit aplicația InfoCons și informează-te despre ceea ce vrei să cumperi și nu uita: ajută-ne să te ajutăm!`

Citește și:

– Află mai multe despre asigurările de viață

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal