Taxe mai mici pentru plățile efectuate în țările din afara zonei euro

Pe 14 februarie, eurodeputații vor vota reguli ce vor garanta taxe mai mici pentru plățile transfrontaliere în UE și mai multă transparență privind taxele de conversie valutară în momentul în care o plată implică monede diferite.

Regulile existente deja prevăd costuri reduse pentru plățile efectuate între țările din zona euro. De exemplu, dacă locuiți în Finlanda și cumpărați o pereche de pantofi din Italia, taxa pentru efectuarea plății este aceeași ca cea pentru o plată națională, adică în cele mai multe cazuri zero.

Însă dacă locuiți în România, care nu face parte din zona euro, și doriți să comandați aceeași pereche de pantofi, taxa pentru o plată în euro efectuată în Italia ar putea să ajungă până la 14 de euro, conform unui studiu al Comisiei Europene.

Schimbările în legislația UE vor alinia taxele pentru plăți în euro trimise sau primite de către bănci și alți furnizori de servicii în țările din afara zonei euro cu taxele percepute pentru plățile în moneda națională. Astfel, plățile în euro vor deveni mai convenabile, încurajând consumatorii să comande din străinătate și ducând la reducerea costurilor comerciale pentru companii.

Legislația dorește să garanteze și mai multă transparență privind taxele percepute pentru conversia valutară în cadrul unei plăți.

De exemplu, când un german face o plată cu cardul într-un restaurant din România, este întrebat dacă dorește să plătească în euro sau în moneda locală, leul. Dacă alege să plătească în lei, conversia valutară va fi făcută de propria sa bancă. Dacă alege să plătească în euro, serviciul este oferit de banca restaurantului. Taxele vor fi diferite, însă în cazul în care consumatorul nu are informațiile necesare pentru a face o comparație, poate plăti mai mult.

Noile reguli cer ca acestuia să i se ofere toate opțiunile de conversie și informații privind costurile totale într-un mod clar și neutru înainte de încheierea tranzacției. O mai bună transparență ar duce la creșterea concurenței între furnizorii de servicii și, în timp, la reducerea costurilor.

Sursa: europa.eu

Citește și:

– Corpul european de solidaritate: oportunități pentru tineri

Câte E-uri găsim în plicurile de răceală?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal