Comisia Europeană a publicat joi, 27 Octombrie, ediția pentru 2016 a `Tabloului de bord al UE în domeniul transporturilor`, un document de referință care compară rezultatele înregistrate de statele membre în 30 de categorii cuprinzând toate aspectele sectorului transporturilor.
Obiectivul Tabloului de bord în domeniul transporturilor este de a ajuta statele membre la identificarea domeniilor care necesită investiții și intervenții prioritare. Documentul arată modul în care UE își consolidează în continuare piața internă în domeniul transporturilor și promovează trecerea la mobilitate cu emisii scăzute, două priorități ale Comisiei Juncker.
Comisarul UE pentru transporturi, Violeta Bulc a declarat: `Obiectivul meu este un sistem de transport de înaltă calitate, decarbonizat, complet integrat și eficient. Tabloul de bord are rolul unui semn de circulație în această călătorie, indicând drumul de urmat și distanța care rămâne să fie parcursă. Acesta este un instrument util pentru noi, pentru statele membre și pentru părțile interesate, care ne ajută să stabilim unde acționăm corect și unde sunt necesare investiții și acțiuni suplimentare. Este deosebit de încurajator să constatăm că eforturile depuse de această Comisie pentru a reduce decalajul în materie de investiții în sectorul transporturilor încep să dea roade.`
Țările de Jos se află în fruntea tabloului de bord în domeniul transporturilor pentru al treilea an consecutiv, cu rezultate foarte bune la 15 categorii, urmate de Suedia, Germania și Austria. Deși aceste țări au puncte forte în domenii diferite, toate au în comun un cadru pentru investiții robust, punctaje ridicate în domeniul siguranței transporturilor și rezultate bune în ceea ce privește punerea în aplicare a legislației UE.
Constatările principale:
1. Mobilitate cu emisii scăzute
La nivelul întregii UE, au fost înregistrate progrese în direcția obținerii unei mobilități mai durabile și ecologice (de exemplu în privința ponderii energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor și a numărului de autoturisme noi care utilizează combustibili alternativi). Cu toate acestea, nivelurile sunt încă scăzute și faptul că unele state membre sunt în poziție clară de lider arată că există potențial pentru accelerarea tranziției către mobilitatea cu emisii scăzute. În acest scop, Comisia a adoptat, în iulie 2016, Strategia europeană pentru mobilitatea cu emisii scăzute.
2. Infrastructură
Investițiile în infrastructura de transport necesită timp pentru a-și arăta efectele. Cu toate acestea, anumite efecte pozitive ale investițiilor pot fi constatate în modul în care este percepută calitatea infrastructurii de transport. Acest fapt va fi din ce în ce mai evident în următorii ani când vor fi disponibile investiții suplimentare, în special prin intermediul Mecanismului pentru interconectarea Europei și al Planului de investiții pentru Europa al Comisiei.
3. Oameni
- Satisfacția consumatorilor în raport cu toate modurile de transport (urban, feroviar, aerian) a crescut în întreaga Europă. Acest fapt sugerează că nevoile cetățenilor sunt înțelese și că sunt adoptate decizii corecte privind investițiile.
- Numărul deceselor în accidente rutiere stagnează. Deși drumurile europene rămân de departe cele mai sigure din lume, statele membre trebuie să-și intensifice eforturile pentru a atinge obiectivul fixat pentru 2020 de a reduce la jumătate numărul de decese în accidente rutiere.
- Numărul femeilor angajate în sectorul transporturilor este în creștere, dar ponderea totală a femeilor rămâne scăzută. Sunt necesare măsuri la toate nivelurile pentru ca mai multe femei să-și poată găsi un loc de muncă în sectorul transporturilor. Comisia analizează care sunt inițiativele corespunzătoare.
Tabloul de bord în domeniul transporturilor reunește date provenite din diverse surse publice (precum Eurostat, Agenția Europeană de Mediu și Forumul Economic Mondial). El poate fi consultat în funcție de țară sau în funcție de temă (piață internă, investiții și infrastructură, uniunea energetică și inovarea, oameni).
În tabelele rezultate, primele cinci locuri sunt marcate cu verde, ultimele cinci fiind marcate cu roșu. În tabelul de mai jos se arată cât de des apare fiecare țară pe locurile din frunte și pe ultimele locuri. Punctajul total este calculat prin scăderea punctajelor negative din cele pozitive:
Sursa: ec.europa.eu
InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercita-le apelând 021 9615!*