Suedia a aderat la NATO – InfoCons lansează Pașaportul Consumatorilor din țările NATO

Protecția consumatorilor de securitate devine mai importantă în actuala conjunctură socio-economică și geopolitică, fiind o problemă stringentă a zilelor noastre. Cetățenii în calitatea lor de consumatori au dreptul la securitate și încredere. Aplicația InfoCons este destinată tuturor cetățenilor din țările membre NATO, dar și militarilor din teatrele de operațiuni pentru a avea un mijloc simplu, facil și în limba maternă cu privire la accesul nemijlocit la numerele de urgență din fiecare țară, alertele rapide pentru produsele alimentare și nealimentare, cât și informații cu privire la alegerea produselor în vederea creșterii gradului de încredere a militarilor. Astfel, Aplicația InfoCons este un mijloc de reziliență în spiritul noilor încercări, dar și a drepturilor fundamentale apărate de alianța NATO.

Suedia devine oficial membru al alianței militare NATO și cu ocazia aderării, InfoCons lansează Pașaportul Consumatorului din țările NATO prin care cetățenii au acces direct în limba maternă la toate informațiile referitoare la protecția consumatorilor de securitate și siguranță.
Fiind un instrument dezvoltat în mod transparent și independent, unic la nivel internațional, Aplicația InfoCons este disponibilă în 33 de limbi, pentru facilitarea informării directe, concise și corecte pentru cosumatorii din întreaga lume. Odată cu creșterea gradului mobilității cetățenilor la nivel global, devine indispensabil accesul rapid și facil la informarea cu privire la instituțiile puse in slujba cetățeanului în vederea sprijinirii acestuia în caz de urgență.

În Aplicația Gratuită InfoCons, lista cu toate numerele utile și de urgență la nivel local, national și international  este denumită intuitiv „SOS”, fiind un acronim universal valabil. În urma selectării, numerele utile și de urgență apar în limba engleză și limba țării selectate. SOS cuprinde numere precum: Ambulanță, Poliție, Protecția Consumatorilor, Pompieri, Poliția de Frontieră, Turism, Direcții de Sănătate Publică, Primărie, Mediu, Telecomunicații etc .

În contextul geopolitic și a situației globale de securitate, este imperios necesar accesul direct, neîngrădit de barierele lingvistice la numerele utile și de urgență naționale și internaționale în vederea soluționării problemelor imediate. In conformitate cu Carta Natiunilor Unite si a Drepturilor Cetatenesti cat si cu reglementarile internationale si Europene privind accesul transparent la informare, informatie si reclamatii, Pașaportul Consumatorului este soluția unitară, la nivel global, prin care cetățenii, în calitatea lor de consumatori, au la dispoziție toate mecanismele specifice protectiai consumatorilor.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal