Știți când se aplică drepturile pasagerilor transportului aerian?

Drepturile pasagerilor transportului aerian se aplică dacă:

  • Zburați pe teritoriul UE (chiar dacă zborul este operat de o companie din UE sau din afara UE)
  • O companie din UE se ocupă de cursă și aterizați pe un aeroport din UE
  • Decolați de pe un aeroport din UE spre o țară care nu se află în UE, chiar dacă zborul este operat de o companie din UE sau din afara UE
  • Anumite compensații nu au fost deja oferite, cum ar fi: despăgubiri, redirecționare, asistență din partea companiei aeriene cu care zburați.

UE reprezintă cele 28 de state membre, inclusib Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Réunion, Mayotte, Saint-Martin (Antilele Franceze), Azore, Madeira și Insulele Canare), dar și la Islanda, Norvegia și Elveția. Insulele Feroe, Insula Man și Insulele Anglo-Normande nu fac parte din UE.

Sursa: Europa.eu

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal