Alegerea ambalajului poate avea un impact asupra alimentelor noastre, deoarece nu toate tipurile de ambalaje sunt adecvate pentru a fi utilizate pentru alimente. În unele cazuri, substanțele chimice se pot transfera prin contact din ambalaj în alimente, ceea ce ar putea fi dăunător pentru consumatori. În acest context, în Europa, toate materialele/ ambalajele care vin în contact cu alimentele trebuie să respecte standarde stricte.
Modul în care ne ambalăm alimentele are o deosebită importanță, deoarece acestea le protejează de microorganism, le face mai ușor de depozitat și totodată, prelungește durata de depozitare. Totodată, ambalajele produselor îmbunătățesc igiena și facilitează vânzarea, cumpărarea și manipularea alimentelor.
Anumite tipuri de ambalaje pot conține substanțe chimice, care pot fi dăunătoare, dacă sunt absorbite de alimente. Așadar, este vital ca toate materialele de ambalare să fie verificate (de exemplu: recipiente, echipamente de bucătărie, tacâmuri, vase) care sunt destinate să intre în contact cu alimente, deoarece urmele minuscule de substanțe chimice pot migra de la materiale în alimente. Acest lucru este valabil pentru toate ambalajele, indiferent de materialul din care sunt fabricate.
Reciclați ambalajele produselor
- Reciclarea reduce consumul de energie și volumul de emisii.Reciclând o conservă de aluminiu puteți economisi 90 % din energia necesară pentru a produce o conservă nouă. Dacă în loc să aruncați la gunoi 1 kg de hârtie, îl reciclați, evitați eliberarea în atmosferă a aproximativ 1 kg de emisii de CO2 (și a gazului metan aferent).
- Aflați ce tipuri de deșeuri pot fi reciclate în zona dumneavoastră. Nu aruncați sticla, hârtia, cartoanele, plasticul și conservele împreună cu gunoiul menajer. Instalațiile de reciclare pot trata acum tot mai multe tipuri de plastic – verificați la nivel local.