Dacă ești plasat la o clasă de călătorie inferioară, ai dreptul la rambursarea unui procent din prețul biletului, în funcție de distanța de zbor, după cum urmează:
a) 30 % – pentru zboruri de maximum 1 500 km
b) 50 % – pentru zboruri în UE de peste 1 500 km (cu excepția zborurilor între UE și departamentele franceze de peste mări) și pentru toate celelalte zboruri pe distanțe cuprinse între 1 500 și 3 500 km
c) 75 % – pentru zborurile care nu intră la categoria (a) sau (b), inclusiv pentru zboruri între UE și departamentele franceze de peste mări.
Dacă ai 2 sau mai multe zboruri de legătură incluse într-un singur bilet, rambursarea nu poate fi plătită decât pentru zborul pe parcursul căruia ai fost plasat la o clasă inferioară, nu pentru toată călătoria. Rambursarea trebuie plătită în termen de 7 zile.