An de an, pe 18 martie, este celebrată Ziua Mondială a Reciclării, prilej de creștere a gradului de conștientizare a importanței adoptării unui comportament responabil față de mediu.  Conform Fundației Globale de Reciclare, ultimul deceniu a fost cel mai cald înregistrat vreodată, iar acum ne confruntăm cu o urgență climatică de proporții fără precedent. În fiecare an, “cea de-a șaptea resursă” (reciclabile) economisește peste 700 de milioane de tone de emisii de CO2, iar această cifră se estimează că va crește la 1 miliard de tone până în 2030.

Citește și: Șase milioane de persoane lucrează în UE în domeniul transporturilor în 2021 conform Eurostat

În acest an, tema Zilei Mondiale a Reciclării  în acest an este Inovarea Creativă. Ziua Mondială a Reciclării a fost creată în 2018 pentru a ajuta la recunoașterea și sărbătorirea importanței pe care o are reciclarea în conservarea resurselor noastre primare prețioase și pentru a asigura viitorul planetei noastre. Este o zi în care lumea se reunește și pune planeta pe primul loc.

Conform Eurostat, în anul 2020 cele mai ridicate rate de reciclare au fost înregistrate în Italia  (83%), Belgia (74%), Slovacia și Letonia (ambele cu 64%). Pe cealaltă parte, eliminarea deșeurilor la groapa de gunoi sau prin alte metode, reprezintă categoria de tratament predominantă în România (93% groapa de gunoi, 5% reciclat), Bulgaria (92% groapa de gunoi , 8% reciclat ) și Finlanda (84% de gunoi, 10% reciclat).

Citește și: Fumatul în spații publice interzis minorilor

La scanarea codurilor QR de pe etichetele de eficiență energetică cu ajutorul Aplicației InfoCons , consumatorii au posibilitatea de a afla care sunt centrelele la care pot apela în vederea reciclării produselor electronice și electrocasnice.

Aplicația InfoCons este Gratuită și poate fi descărcată pe orice sistem de operare IOS, Androis și Huawei.

Citește și : Ce fac când ajunge coletul deteriorat ?

Ziua Mondială a Reciclării InfoCons Protectia Consumatorilor