Știați că…
- La locul de comercializare a produselor tip pâine, produse de panificaţie și produse de patiserie, pe etichetă, alături de informaţiile privind denumirea produsului trebuie afișate ingredientele alergene, preţul de comercializare, preţul pe unitatea de măsură, data durabilităţii minimale și, după caz, se înscrie în mod vizibil sintagma `din produs congelat`. În cazul în care numărul de produse din această categorie este mare şi spaţiul nu permite înscrierea acestei informaţii se pot face trimiteri vizibile în imediata apropiere a locului de vânzare la un afiș indicator care conține această informație.
- În cazul produselor din carne sau peşte se aplica prevederile anexei VI din Regulamentul (UE) nr.1169/2011: În cazul unor produse alimentare care au fost congelate înainte de vânzare și care sunt vândute decongelate, denumirea produsului alimentar este însoțită de mențiunea `decongelat`.
- În cazul meniurilor livrate congelate, care se decongelează la locul de servire, situaţia se încadrează în prevederile anexei VI din Regulamentul (UE) nr.1169/2011 iar denumirea va fi însoţită de menţiunea `decongelat`.
- În cazul componentelor/ingredientelor care au fost supuse procesului de decongelare, informarea se face prin intermediul meniului sau a listei meniu în care sunt menționate ingredientele componente, prin înscrierea mențiunii `produs decongelat` imediat după denumirea ingredientului respectiv sau, în funcție de spaţiu, prin trimiteri vizibile la locul unde se găsește această informaţie în meniu.
- trebuie să acordați o atenție deosebita datei durabilității minimale; refuzați produsele care prezintă data durabilității minimale modificată, depașită sau pe care nu este înscrisa data durabilității minimale;
- La cumpărarea produselor alimentare solicitați și păstrați bonul de casa pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea/siguranța unui produs.