InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons te informează:

 

In ultimul deceniu, Uniunea Europeană a adoptat mai multe regulamente privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul, trenul, vaporul sau autobuzul. Acum, UE dorește clarificarea și ameliorarea implementării drepturilor pasagerilor aerieni și o aplicare consecventă a regulamentelor privind drepturilor pasagerilor în viitor.

Eurodeputații au aprobat pe 12 decembrie noi norme care reglementează deciziile privind protecția locuitorilor din zona aeroporturilor împotriva zgomotului și alocarea sloturilor de decolare și aterizare în mod corect și flexibil. Propunerea care viza creșterea concurenței dintre furnizorii de servicii de handling la sol în aeroporturile principale a fost retrimisă la Comisia de transport și turism pentru mai multe discuții privind eficientizarea serviciilor aeroportuare.

Pe 29 martie, într-o rezoluție, deputaţii europeni au cerut ameliorarea informațiilor și asistenței oferite pasagerilor și consolidarea regulilor privind compensarea în cazul anulărilor sau întârzierilor curselor.

Există regulamente și pentru ceilalți călători:

  • din ianuarie 2009 pentru persoanele ce călătoresc cu trenul
  • din decembrie 2012 pentru persoanele călătoresc cu vaporul
  • (în vigoare) din martie 2013 pentru persoanele ce călătoresc cu autobuzul.

În decembrie 2011, Comisia Europeană a adoptat o comunicare ce fixează drepturi pentru toate mijloacele de transport, pentru aplicarea consecventă a tuturor regulamentelor. În urma acesteia, deputaţii europeni pregătesc un raport din proprie inițiativă.

Într-o rezoluție adoptată pe 23 octombrie 2012, deputaţii europeni au cerut o mai bună informare a pasagerilor și au cerut Comisiei Europene să amelioreze procedura de reclamații și să elimine prețurile incorecte.

Deputaţii europeni mai abordează în momentul de față propuneri pentru creșterea capacității aeroporturilor Europei, reducerea întârzierilor și ameliorarea calității serviciilor oferite pasagerilor.

Simplificarea vieții călătorilor nu este singura preocupare a deputaţilor europeni. Aceștia au făcut eforturi pentru echilibrarea vieții private a pasagerilor cu asigurarea securității acestora. Pe 19 aprilie, Parlamentul European a aprobat acordul PNR UE-SUA  privind transferul datelor pasagerilor peste Atlantic. În aceeași zi, Parlamentul European a dezbătut pașapoartele biometrice.

Sursa: Parlamentul European – 13.12.2012

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.

 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal