Unele dintre cele mai controversate elemente din alimentele noastre sunt aditivii alimentari
Oamenii au tendinta de a-i invinovati pentru tot felul de probleme de sanatate, de la cancer, la sindromul de hiperactivitate infantila. Desigur, este mai simplu sa crezi ca te-ai imbolnavit de la aditivi, decat sa cauti adevaratele radacini ale bolii, care cuprind cel mai ades un stil de viata nesanatos, cu putine exercitii fizice, cu o alimentatie neadecvata necesitatilor nutritionale, cu excese de alcool, cafea sau tutun.
Aditivii alimentari sunt introduși în Europa, pe lista comunitară de substanțe admise, numai după o minuțioasă investigare a inocuității lor. Există mai multe etape și momente în introducerea unui aditiv nou pe piață și ele sunt enunțate clar pentru toți cei interesați.
Astfel, producatorul trebuie sa isi testeze in detaliu noul aditiv, dupa care va inainta un dosar cu toate informatiile disponibile, de la detalii chimice, pana la efectele obtinute experimental, autoritatii care evalueaza riscul in domeniul alimentelor in Europa, (European Food Safety Authority). Aceasta va examina atent dosarul si va da, sau nu “carte alba “ aditivului nu pentru comercializare, ci pentru a fi evaluat si discutat mai departe in comisiile de specialitate ale Comisiei Europene, care se ocupa de managementul riscului in domeniul aditivilor alimentari. Aceste comisii, dupa deliberari care pot dura luni de zile si in decursul carora sunt examinate atat datele din dosarele producatorilor, cat si parerile expertilor din EFSA si din respectivele comisii de specialitate, isi dau acordul pentru ca aditivul sa poata pleca mai departe catre Parlamentul European.Cele mai mici dubii, cele mai mici semne de intrebare sunt luate in consideratie si date noi pot fi cerute aplicantului. Totul, cu un singur scop: consumatorul sa poate sa manance fara riscuri alimente in care exista aditivul respectiv. Am sa dau un exemplu, cred eu edificator: de curand, utilizarea unui indulcitor complet nou, de ultima generatie, extrem de sigur din toate punctele de vedere, a fost intarziata dintr-un singur motiv: consumul unor cantitati foarte foarte mari dintr-o bautura racoritoare care ar fi continut acest indulcitor ar fi putut produce un usor efect laxativ, numai la copii. Desi existau sanse reduse ca un copil mic sa bea asemenea cantitati de bautura racoritoare, iar efectul respectiv poate fi numit eventual neplacut, in niciun caz toxic, s-a cerut producatorului sa isi reia studiile si sa incerce sa puna mai putin indulcitor in suc. Asta spune multe despre precautia si minutiozitatea cu care se lucreaza in comisiile europene…
Bun, dar ce se îmtâmplă cu aditivii deja aprobați, care se află pe listă.. ei rămân aici pentru totdeauna?
Evident, nu. La anumite intervale de timp, aditivii sunt programati pentru re-evaluare. Si asta nu pentru ca legiuitorul se indoieste de judecata sa initiala. Dar uneori trendurile de consum se schimba, anumite alimente pot fi maine consumate mai mult decat astazi si oamenii pot ingera mai mult aditiv decat s-a luat in consideratie initial. Sau poate ca exista o preocupare in opinia publica referitoare la un anumit aditiv (cum a fost, de curand, cazul aspartamului), si atunci Comsia si EFSA doresc sa clarifice situatia si sa linisteasca cetatenii europeni.
In acelasi timp, este de retinut ca fiecare aditiv produs prin anumite metode este aprobat pentru a fi folosit in anumite cantitati si in anumite produse. Daca un aditiv deja evaluat si aprobat incepe sa fie produs prin metode diferite, sau se doreste utilizarea lui in alte categorii de alimente sau/si in alte cantitati decat cele pentru care s-a emis aprobarea, industria este obligata sa re-depuna o aplicatie similara celei care se depune pentru aditivii complet noi. Din nou, legiuitorul vrea sa se asigure ca noile metode de productie sau noile utilizari nu sunt in niciun caz riscante pentru consumatori.
Aș vrea să mă opresc la evaluările de inocuitate ale aditivilor despre care aminteam mai sus. Cum face un producător pentru a dovedi că aditivul nu este toxic?
Cat aditiv poate el pune in produse fara ca eventuale efecte adverse sa apara?! Toate aceste detalii sunt cerute in mod specific tututror aplicantilor. In primul rand, daca experimentele pe soareci si sobolani arata ca doze cat de mici de aditiv pot avea efecte cancerigene,mutagene sau teratogene (ultimele doua inseamna probleme aparute la produsii de conceptie, la pui), orice evaluare este stopata si se renunta la substanta respectiva. Efectele cancerigene nu au prag, nu exista un nivel dincolo de care apar si sub care nu exista probleme. Efectele cancerigene exista uneori si atunci sunt considerate inadmisibile. Dar sa spunem ca aditivul este in regula din acest punct de vedere. Urmeaza sa i se testeze toxicitatea sub-cronica si cronica. Adica eventualele efecte adverse ce pot aparea daca este consumat pe un interval de timp mai lung sau chiar toata viata. Verificarea este imposibil de facut pe oameni, deci se folosesc din nou soareci si sobolani. Cateva saptamani sau luni din viata animalului echivaleaza cu ani de zile sau cu o viata intreaga la om. In aceste evaluari, se traseaza o curba care leaga doza de aditiv ingerata de eventualul efect toxic al aditivului. De pe curba, cifra care va fi folosita in continuare este (Non observed adverse effect level: valoarea la care nu se observa niciun efect
toxic). Pentru a sterge diferentele inter-specie, NOAEL se imparte la 10, iar pentru a sterge diferentele dintre diferitele categorii de oameni, se mai imparte inca o data la 10. Deci, practic, NOAEL se micsoreaza de 100 de ori, si ceea ce rezulta se numeste (acceptable daily intake- aportul zilnic acceptabil). ADI este specific fiecarui aditiv in parte si in continuare nu se doreste ca prin consumul diferitelor alimente ce contin aditivul respectiv sa fie depasit.
Există și situația în care ADI nu poate fi calculat, pentru că pur și simplu nu există NOAEL. Cum așa?
Ei bine, unii aditivi nu au niciun efect toxic indiferent de doza in care sunt administrati la animale si de durata de timp in care sunt ingerati. Acestia sunt aditivii considerati “quantum satis”, adica ce pot fi folositi fara limita. Sa intelegem ca producatorii pot pune oricat doresc?! Evident, nu! Termenul “quantum satis” vine din latina si ofera posibilitatea producatrilor sa puna aditiv in cantitatea ce mai mica ce este necesara pentru obtinrea efectului dorit, dar fara sa tina seama de o anume valoare maxima.
Bun! Avem un aditiv, avem un ADI, dar de unde știm că acest aditiv nu este ingerat în doze care depășesc ADI?
Este simplu. Sau, de fapt, nu este atat de simplu, pentru ca este necesar un volum mare de munca pentru a se evalua exact care ar fi ingestia de aditiv si in ce masura nu este depasita doza acceptabila. EFSA are o abordare foarte conservatoare din acest punct de vedere, criticata de multi producatori tocmai din cauza precautiei extreme cu care isi efectueaza evaluarile. Este vorba de o evaluare in trepte. Daca un aditiv trece de o treapta (deci daca ingestia nu depaseste ADI), el nu mai este inclus in cea urmatoare. In primul rand, ingestia de aditiv se obtine sumand cantitatile de aditiv aduse in organsim prin diferite alimente. Sa luam exemplul unui colorant: cantitatea ingerata este suma cantitatilor aduse de bauturile racoritoare, de produse zaharoase si de inghetata. In prima treapta de evaluare, EFSA considera ca acel colorant este folosit in toate alimentele in care legea o permite, cantitatea din fiecare aliment este cea maxima admisa de lege iar consumul respectivelor alimente este cel teoretic prezumat (prin medii obtinute din studii europene) . Suna exagerat, nu-i asa?! Si totusi asa se face. Daca la acest nivel, consumul apare ca depasit, se trece la treapta urmatoare, in care consumul este adus “cu picioarele pe pamant”, deoarece se folosesc datele nationale de ingestie (foarte diferite, de regula, de cele teoretice…). Totusi se considera in continuare ca el exista in toate alimentele in care este admis, si exista la nivelurile maxime legale. Daca si de data aceasta aditivul depaseste ADI, el trece in treapta a treia, in care sunt luate in considerare nivelurile practice in care industria utilizeaza aditivul, nu cele maxime admise de lege. Este clar ca acel colorant nu se foloseste in toate sucurile, dulciurile si inghetatele la nivelul maxim, pentru ca nu este nevoie. Ba mai mult, exista posibilitatea ca anumite produse sa nu il contina deloc! (doar nu toate sucurile, bomboanele si inghetatele sunt, sa spunem, rosii, chiar daca legea da voie producatorilor sa puna colorant rosu in asemenea alimente). Si/sau ca producatorul sa il folseasca la niveluri mici pentru ca numai de atat are nevoie ca sa obtina produsul pe care il doreste.
De regula, ingestia aditivilor nu mai depaseste ADI la acest nivel. Dar daca totusi si aici se trece peste limita, EFSA cere studii de ingestie rafinata, in care se iau in considerare : ingestiile alimentare specifice fiecarei tari (cu detalii de percentila care caracterizeaza segmentele ce consuma exagerat unele alimente), alimentele in care este concret folosit aditivul (nu cele ce il pot avea conform legii), nivelurile reale la care este folosit. EFSA doreste sa se evidentieze care sunt grupurile populationale care mananca atat de multe alimente din anumite categorii, incat ajung sa depaseasca si nivelul admis (ADI) de aditiv. De exemplu, este foarte posibil ca in cazul colorantului nostru ADI sa fie depasit la copii, pentru ca tocmai ei sunt cei mai mari consumatori de suc, inghetata si bomboane. Datele din aceste evaluari sunt utilizate pentru a cere producatorului sa scada drastic nivelul de aditiv folosit, in asa fel incat nici la grupele speciale de consumatori (cei care mananca niveluri mari de alimente in care se gaseste aditivul in cauza) sa nu existe cel mai mic risc de a se depasi ADI.
Ce se întâmplă dacă, în ciuda tuturor precauțiilor, apare un studiu științific care atrage atenția asupra unui posibil efect advers?
Desi acest lucru se intampla foarte rar, EFSA ia in considerare studiile, ba chiar a avut in vedere ca legea sa ii oblige pe producatori ca, din proprie inititativa sau la cerere, sa aduca la cunostinta organismelor competente informatii cu privire la eventuale studii care evidentiaza efecte negative ale folosirii aditivilor. Studiile sunt analizate de EFSA, prin intermediul panelului de experti independenti, specializati exact pe probleme legate de aditivi alimentari. Chiar daca este vorba de studii ale caror concluzii nu sunt certe si care nu sunt confirmate ulterior, EFSA poate lua masuri. Un exemplu in acest sens a fost studiul Southampton, efectuat in 2007, care a legat folosirea unor coloranti alimentari, de hiperactivitatea copiilor. Desi concluziile nu au reprezentat certitudini, ci prezumtii, legiuitorii europeni au inscris in regulamente obligatia producatorilor de a inscrie pe alimentele ce contin acei coloranti un avertisment adecvat. Astfel parintii pot sa judece singuri daca este sau nu cazul sa cumpere micutilor bomboane cu respectivii aditivi!
Cu ce concluzie să încheiem?
As zice ca un final potrivit este cel in care ne afirmam certitudinea ca toti aditivii din Comunitatea Europeana sunt folositi cu maxima precautie si ca ingestia lor, atunci cand sunt intrebuintati conform legii, este cat se poate de sigura pentru consumatori.
Autor: Corina Aurelia Zugravu, MD, Ph.D
