Sancțiuni
Un angajat poate fi sancționat pentru că fumează într-un spațiu închis de la locul de muncă de către:
– angajator, prin regulamentul intern în care sunt prevăzute sancțiuni interne (în conformitate cu Codul Muncii) pentru nerespectarea interdicției de a fuma la locul de muncă;
– reprezentant al Poliției Locale sau MAI atunci când acesta constată, în cadrul unei acțiuni de control, că angajatul fumează într-o zonă interzisă.
Sancțiunile ce pot fi stabilite de angajator sunt sancțiunile disciplinare prevăzute în Codul muncii:
– avertismentul scris;
– retrogradarea din funcție (cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea) pentru o durată de cel mult 60 de zile;
– reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
– reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
– desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
O persoană juridică poate fi sancționată de către:
– un reprezentant al Poliției Locale sau MAI atunci când acesta constată, în cadrul unei acțiuni de control, că angajații sau/ și cetățenii fumează într-un spațiu în care fumatul este interzis, aflat în administrarea acesteia;
– un reprezentant al inspectorului teritorial de muncă atunci când acesta constată că se fumează la locul de muncă unde fumatul este interzis (Legea 319, art. 39. alin. 9, lit. e). Totodată, acesta este abilitat să verifice dacă regulamentul intern include prevederea de abatere disciplinară gravă (Codul Muncii, art. 242).
Legea prevede sancțiuni pentru:
– Persoanele fizice care fumează în spațiile în care fumatul este interzis: amendă contravențională de la 100 la 500 de lei;
– Persoanele juridice care administrează spațiile în care fumatul este interzis: amendă contravențională de 5000 lei (prima abatere), amendă contravențională de 10.000 lei și suspendarea activității până la remedierea situației (a doua abatere), amendă contravențională de 15.000 și închiderea unității la următoarea abatere.
Sancțiunile vor fi aplicate de reprezentanții Poliției Locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne (Poliția Română, Jandarmeria, IGSU, Poliția de Frontieră).
Sesizarea încălcării legii se poate face de către angajați sau/ și cetățeni prin:
– apelarea numărului de telefon al poliției locale sau al reprezentanților locali ai MAI;
– apelarea unității locale a Inspecției Muncii, în cazul în care angajatorul nu a elaborat regulamentele interne prevăzute la art. 5 al Legii 15/ 2016