Comisia Europeană a adus noi completări notei sale de orientare privind modul în care se pot furniza ajutoare umanitare pentru combaterea COVID-19 în țările și în zonele din întreaga lume care fac obiectul unor măsuri restrictive (sancțiuni) ale UE. Aceste orientări conțin acum și un capitol de sine stătător privind Nicaragua.
Scopul este de a oferi orientări practice privind modul în care se asigură respectarea sancțiunilor UE atunci când se furnizează ajutoare umanitare, în special asistență medicală, pentru a combate pandemia de COVID-19. Orientările clarifică responsabilitățile și procesele de furnizare a acestor ajutoare pentru a facilita activitățile din Nicaragua ale operatorilor umanitari, precum și direcționarea echipamentelor și a asistenței pentru combaterea pandemiei.
Lupta împotriva pandemiei de COVID-19 este o provocare fără precedent care necesită unitate, cooperare, solidaritate și compasiune la nivel mondial. Cu toate că nicio țară nu a rămas neafectată de pandemie, situațiile politice sau economice complexe și conflictele în curs din anumite zone ale lumii agravează efectele devastatoare ale pandemiei asupra populației din statele respective.
Aceste orientări completează capitolele anterioare ale notei care vizau Siria (capitol publicat în mai 2020), Iranul și Venezuela (capitol publicat în octombrie 2020).
Informații suplimentare privind nota de orientare
Sancțiunile UE contribuie la îndeplinirea unor obiective-cheie ale UE, cum ar fi menținerea păcii, întărirea securității internaționale, precum și consolidarea și sprijinirea democrației, a dreptului internațional și a drepturilor omului. Sancțiunile UE îi vizează pe cei ale căror acțiuni pun în pericol aceste valori, pentru a reduce cât mai mult posibil orice eventuale consecințe negative asupra populației civile. În prezent, UE aplică aproximativ 40 de regimuri de sancțiuni diferite.
Respectarea de către UE a obligațiilor internaționale relevante și a politicii sale de măsuri specifice stă la baza unui sistem de excepții care urmărește, de asemenea, să asigure faptul că sancțiunile sunt aplicate într-un mod care ia în considerare nevoile operatorilor umanitari. Printre acestea se numără furnizarea de asistență umanitară și desfășurarea de activități umanitare, inclusiv acordarea de asistență medicală. În funcție de tranzacțiile și de restricțiile existente în fiecare caz, este posibil să fie necesar ca operatorii umanitari să solicite o autorizație prealabilă pentru a exporta anumite mărfuri către țările care fac obiectul sancțiunilor. Aceste autorizații sunt acordate de autoritățile competente din fiecare stat membru.
Nota de orientare publicată astăzi oferă răspunsuri la o serie de întrebări primite de Comisie din partea donatorilor, a ONG-urilor, a băncilor și a altor actori implicați în activități umanitare, precum și din partea autorităților naționale. Întrebările se referă la exporturile de echipamente de protecție, de medicamente, de echipamente medicale și la plățile aferente acestora sau la acordarea de asistență medicală populației care are nevoie de sprijin în zonele care fac obiectul sancțiunilor UE. Nota se adresează tuturor actorilor implicați în furnizarea de ajutoare umanitare, cum ar fi autoritățile competente ale statelor membre ale UE care gestionează punerea în aplicare a sancțiunilor UE și operatorii publici și privați (donatori, ONG-uri, bănci și alți actori implicați în activități umanitare), care trebuie să respecte sancțiunile UE atunci când acordă asistență.
De asemenea, Comisia colaborează îndeaproape cu statele membre pentru a se asigura că, în contextul actual, procedurile naționale sunt transparente și ușor accesibile pentru operatorii umanitari din întreaga UE.
Declarațiile membrilor colegiului:
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședintele pentru o Europă mai puternică pe plan internațional, a declarat: `Sancțiunile UE joacă un rol esențial în urmărirea persoanelor responsabile de încălcări ale dreptului internațional și ale drepturilor omului, de fluxurile de arme în zonele de război și de destabilizarea proceselor de pace. Însă, mai presus de toate, sancțiunile UE sunt menite să protejeze persoanele cele mai vulnerabile. Sancțiunile UE respectă pe deplin dreptul internațional și permit excepții, astfel încât asistența umanitară să poată ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. Nota de orientare publicată astăzi le oferă operatorilor umanitari îndrumările necesare în aceste vremuri dificile.`
Mairead McGuinness, comisarul pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, a declarat: `Pandemia de COVID-19 are un impact mondial, în special în rândul comunităților vulnerabile, și, prin urmare, este necesar un răspuns coordonat. Consider că nota de orientare publicată astăzi va contribui la sprijinirea și la facilitarea furnizării de ajutoare umanitare în Nicaragua, în pofida sancțiunilor care sunt în prezent în vigoare. Este esențial ca ajutoarele să continue să ajungă acolo unde este nevoie de ele.`
Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor, a declarat, de asemenea, anterior următoarele: `Sancțiunile nu ar trebui să împiedice furnizarea de asistență umanitară, inclusiv de asistență medicală, în conformitate cu dreptul internațional umanitar. Asigurarea clarității este un pas înainte în abordarea numeroaselor provocări cu care se confruntă organizațiile umanitare atunci când furnizează asistență pe teren, în astfel de contexte dificile.`
Sursa : europa.eu