Reprezentantii InfoCons si ai Federatiei Asociatiilor de Consumatori participa la evenimentul organizat de Punctul Focal EFSA România

Reprezentantii InfoCons si ai Federatiei Asociatiilor de Consumatori participă astăzi, 15 Decembrie 2016, la evenimentul organizat de Punctul Focal al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) în România.

Agenda evenimentului cuprinde:

  • Prezentarea abordării ANSVSA în ceea ce priveşte dezvoltarea contribuţiei naţionale în evaluarea riscurilor;
  • Activităţile României legate de colectarea, procesarea şi transmiterea informaţiilor către EFSA (zoonoze, consum de alimente, contaminanţi, pesticide);
  • Abordarea EFSA pentru implicarea părţilor interesate;
  • Prezentarea unui scurt ghid al paşilor necesari pentru includerea în lista părţilor implicate în activitatea EFSA;
  • Prezentarea programului de burse EFSA EU-FORA;
  • EU – FORA – Ghid pentru depunerea aplicaţiilor;
  • Lista organizaţiilor competente care pot asista EFSA, desemnarea de noi organizaţii (Articolul 36 al Regulamentul 178/2002);
  • Proiecte comune între statele membre – discuţii cu instituţiile interesate.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal