Re-open EU: o nouă platformă online pentru a veni în sprijinul călătorilor și turiștilor
La 15 iunie, Comisia Europeană a lansat Re-open EU, o platformă online cu informații esențiale despre restabilirea liberei circulații și relansarea turismului în Europa, în condiții de siguranță. Această platformă, menită să-i ajute pe cetățeni să-și planifice cu încredere călătoriile și vacanțele, oferă informații privind frontierele, mijloacele de transport disponibile, restricțiile de călătorie, măsurile sanitare și de securitate (de exemplu, distanțarea socială și utilizarea măștii faciale), precum și alte informații practice pentru călători.
Re-open EU centralizează informațiile actualizate transmise de Comisie și statele membre și este un punct de referință esențial pentru toți cei care doresc să călătorească în UE. Le va permite tuturor celor interesați să acceseze informațiile specifice fiecărei țări din UE, punând la dispoziție o hartă interactivă care prezintă actualizări ale măsurilor naționale aplicabile și furnizează sfaturi practice. Platforma va fi disponibilă în cele 24 de limbi oficiale ale UE și va putea fi accesată ușor, pe calculator și pe smartphone, făcând clic pe linkul https://reopen.europa.eu/
Sursa: europa.eu