Principalele prevederi/masuri ale legii carantinei si izolarii

  • Dacă ai o boală infectocontagioasă sau dacă ai intrat în contact direct cu o persoană confirmată cu o astfel de boală, iar medicul decide că trebuie să stai departe de alţii pentru a nu-i îmbolnăvi, vei fi obligat să stai în izolare sau în carantină, acasă sau la spital. La fel și dacă vii din zone în care riscul epidemiologie este ridicat.
  • Dacă eşti contaminat şi refuzi tratamentul, ești obligat să stai izolat până când medicul decide că eşti vindecat sau că nu-i mai poţi îmbolnăvi şi pe alţii.
    Stai cel puţin 48 de ore, perioadă în care doctorii sunt obligaţi să-ţi pună un diagnostic.
  • Dacă refuzi tratamentul sau izolarea, poţi contesta în instanţă, dar eşti obligat să nu părăseşti locul unde eşti închis până se pronunţă instanţa. Ai la dispoziţie 24 de ore să conteşti în instanţă deciziile medicilor sau ale reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică.
    Hotărârea judecătorilor poate veni după 14 zile, iar în tot acest timp eşti obligat să stai în izolare.
  • Dacă ai copii și eşti izolat sau în carantină, poți să-i trimiţi la bunici sau alte rude în această perioadă. Dacă nu ai această posibilitate, poți apela la instituțiile statului care se vor îngriji de copii pe timpul perioadei în care ești carantinat/izolat.
  • Autorităţile publice centrale sau locale au obligaţia de a asigura pentru persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu sau în locaţia declarată de acestea necesarul de hrană ori, după caz, şi tratament, în funcţie de vârsta şi starea de sănătate a persoanei, precum şi livrarea acestora dacă persoanele se află în imposibilitatea de a-şi asigura procurarea hranei ori, după caz, a tratamentului. Toate cheltuielile vor avea o limită și vor fi suportate de Ministerului Sănătăţii, prin unităţile administrativ-teritoriale.
  • Ai dreptul la indemnizație și concediu pentru perioada carantinei/izolării, care se eliberează de medicul curant, pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică. Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină sau izolare reprezintă 100% din baza de calcul stabilită potrivit legii şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Sursa : fiipregatit.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal