Pot să efectuez ITP în altă țară a Uniunii Europene pentru un vehicul înmatriculat în România?

Așa cum în România se poate efectua ITP unui vehicul înmatriculat într-un alt stat (în cadrul reprezentanțelor RAR) și vehiculele înmatriculate în România pot efectua ITP în unele țări membre ale Uniunii Europene în baza legislației naționale a acelor țări, fără însă a implica recunoașterea acesteia de către state membre terțe, nefiind posibilă astfel nici recunoașterea în România.

Astfel, din punct de vedere practic, cei aflați în această situație trebuie să se intereseze la nivelul autorităților statului unde se află vehiculul a cărei ITP expiră sau chiar în cadrul unor stații autorizate de ITP din acel stat membru, dacă se poate efectua ITP la vehicule înmatriculate în alte state membre, cu eliberarea documentelor legale doveditoare.

De asemenea, ar fi util să se solicite informații și la societatea de asigurări unde este asigurat vehiculul în cauză cu privire la recunoașterea acestor ITP în cazul implicării acestuia în evenimente rutiere.

Având în vedere faptul că la acest moment dat nu există o soluție europeană agreată și general valabilă cu privire la efectuarea ITP, la revenirea în România vehiculul va trebui să fie supus efectuării ITP în cadrul unei stații autorizate sau a unei reprezentanțe teritoriale RAR, în baza legislației naționale, deoarece vehiculul respectiv nu va figura înregistrat cu ITP valabilă în baza națională de date (cu toate implicațiile legale) chiar dacă dovada privind efectuarea ITP emisă de alt stat membru este încă în termen de valabilitate.

Sursa :RAR

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal