Politici climatice – Comisia solicită României să notifice măsurile naționale privind sancțiunile pentru încălcarea Regulamentului privind gazele fluorurate cu efect de seră

Comisia Europeană a decis să trimită României un aviz motivat din cauza faptului că acest stat nu a adoptat măsuri privind sancțiunile pentru încălcarea Regulamentului (UE) nr. 517/2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră.

Gazele fluorurate cu efect de seră, cunoscute și sub denumirea de `gaze fluorurate`, sunt o familie de gaze generate de activitățile umane, utilizate în numeroase aplicații industriale. Regulamentul urmărește să contribuie la combaterea schimbărilor climatice prin reducerea cu două treimi a emisiilor de gaze fluorurate din UE până în 2030. Gazele fluorurate au un efect puternic de încălzire globală (de până la 23 000 de ori mai mare decât cel al dioxidului de carbon, CO2). Legislația UE stabilește norme stricte privind utilizarea gazelor fluorurate și condițiile legate de introducerea pe piață a produselor care conțin aceste gaze. În temeiul normelor adoptate de statele membre, ar fi trebuit să fie introduse sancțiuni până la 1 ianuarie 2017 și să fie luate toate măsurile necesare pentru asigurarea punerii lor în aplicare. Sancțiunile trebuie să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare. Introducerea în legislația națională a unor sancțiuni adecvate reprezintă un element esențial pentru asigurarea conformității cu regulamentul și, prin urmare, pentru limitarea schimbărilor climatice. Existența sancțiunilor este deosebit de importantă în vederea prevenirii comerțului ilegal cu hidrofluorocarburi. De asemenea, statele membre au convenit să notifice Comisiei măsurile naționale privind sancțiunile până la 1 ianuarie 2017. Până în prezent, Comisia nu a primit nicio notificare din partea României referitoare la măsurile naționale privind sancțiunile. Prin urmare, Comisia a trecut la a doua etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, trimițând României, în urma scrisorii de punere în întârziere din iulie 2019, un aviz motivat. România are la dispoziție două luni de la data primirii avizului motivat pentru a comunica măsurile respective Comisiei.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană (`Comisia`) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Pentru mai multe informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12. Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Sursa: Europa.eu

Citește și:

– Cât de multe știi despre schimbarea climatului?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal