al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, a dispus efectuarea unui control in 21 de judete si in municipiul Bucuresti, in vederea respectarii prevederilor legale la comercializarea obiectelor si bijuteriilor din metale pretioase si pietre pretioase. In perioada urmatoare, actiunea de control va continua si la nivelul celorlalte judete.

`Sfatuiesc consumatorii sa achizitioneze bijuterii din metale pretioase numai de la persoane autorizate. Asigurati-va ca bijuteria este insotita de un certificat de calitate din care sa reiasa continutul de metal pretios, calitatea si masa pietrei pretioase inglobata in montura. Pentru orice nelamurire sau suspiciune legata de bijuteria achizitionata, consumatorii se pot adresa specialistilor Directiei Generale de Metale Pretioase, Pietre Pretioase si Proces Kimberley (DGMPPPPK) din cadrul ANPC in vederea analizei obiectului respectiv`, a declarat Constantin Cerbulescu, presedinte ANPC.

Comisarii ANPC, impreuna cu specialisti din cadrul DGMPPPPK, au avut ca principal obiectiv verificarea legalitatii marcarii obiectelor din metale pretioase, depistarea marcilor false sau neinregistrate la ANPC, iar in subsidiar respectarea celorlalte dispozitii legale in materie.

Au fost verificati 330 operatori economici constatandu-se nereguli la 142 dintre acestia (43%). Peste 17 kg de bijuterii, din totalul controlat, prezentau abateri de la legislatia in vigoare.
Au fost confiscate si predate Trezoreriei Statului 9,9 kg bijuterii din care 1,3 kg de bijuterii nemarcate si 8,6 kg de bijuterii care aveau aplicate 15 marci neinregistrate la ANPC.
Totodata, au fost aplicate 96 amenzi contraventionale, in valoare de 285.050 lei si 53 de avertismente, iar pentru 17 operatori economici care comercializau bijuterii nemarcate sau neinregistrate la ANPC, au fost facute propuneri de suspendare a autorizatiei pentru efectuarea de operatiuni cu metale pretioase si au fost sesizate organele de cercetare penala.

Cateva reguli care trebuie respectate la cumpararea bijuteriilor din metale pretioase si pietre pretioase:

– Nu achizitionati bunuri din metale pretioase si/sau cu pietre pretioase de la persoane neautorizate (autorizarea fiind obligatorie).

– Infomati-va daca obiectele din metale pretioase pe care le achizitionati sunt marcate (marcarea fiind obligatorie). Bijuteriile trebuie sa aiba aplicate marca de titlu si marca de garantie proprie/marca de certificare:
• Marca de titlu (semn conventional, diferit in functie de continutul de metal pretios, exprimat in miimi, potrivit titlurilor legale din Romania: a) pentru aur: 375; 500; 585; 750; 833; 900; 916 si aur fin 999; b) pentru argint: 750; 800; 875; 916; 925 si argint fin 999; c) pentru platina: 950; d) pentru paladiu: 950 ; nu se inregistreaza la ANPC.
• Marca de garantie proprie (se stabileste de catre operatorul economic producator intern, importator si/sau vanzator cu amanuntul si se inregistreaza la ANPC. Marca de garantie se inscrie astfel: a) pentru aur intr-o elipsa; b) pentru argint intr-un dreptunghi; c) pentru platina si celelalte metale platinice intr-un romb.
• Marca de certificare se aplica in cazul in care operatorul economic nu este autorizat sau nu doreste sa isi aplice marca de garantie proprie. Marca de certificare se aplica de catre ANPC.

– Evitati cumpararea de bunuri din metale pretioase si/sau pietre pretioase de la vanzatorii ambulanti.

– Adresati-va ghiseelor pentru persoane fizice ale DMPPPPK din Bucuresti si din tara pentru orice nelamurire sau suspiciune legata de produsul cumparat, in vederea analizei de catre specialistii ANPC a obiectelor si bijuteriilor din metal pretios.

– Cereti informatii inainte de cumpararea unei bijuterii despre caracteristicile exacte ale pietrei continute in aceasta.

– Asigurati-va ca bijuteria sau piatra achizitionata are un certificat in care sa fie descrise caracteristicile la vanzare ale pietrei.

Sursa: www.anpc.gov.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal