Persoanele cu dizabilități vor beneficia de oferte telecom mai atractive

ANCOM a dezbătut și adoptat împreună cu industria, în cadrul ședinței Consiliului Consultativ de ieri, decizia prin care sunt revizuite măsurile privind accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de telefonie și internet, astfel încât să răspundă cât mai bine cerințelor specifice ale acestora. Având în vedere că este foarte importantă adaptarea ofertelor de comunicații la nevoile specifice pe care acești utilizatori le au, ANCOM a convenit cu industria revizuirea pachetelor tarifare în sensul creșterii numărului de minute, respectiv SMS-uri, precum şi a volumului de date incluse în aceste pachete. Ofertele vor fi disponibile publicului în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a deciziei.

Citește și:

Serviciile Postale – Ce tip de serviciu poştal aleg

Noutăți pentru utilizatorii cu dizabilități auditive și/sau de vorbire
Astfel, în cazul utilizatorilor finali cu dizabilități auditive și/sau de vorbire, furnizorii de servicii de comunicații la puncte mobile vor fi obligați să asigure pachete care să conțină ca beneficii lunare minime, disponibile exclusiv la nivel național:
ˇ un număr nelimitat de SMS-uri în rețeaua proprie și 300 SMS-uri în alte rețele, la un tarif recomandat de 4 euro/lună, inclusiv TVA.
Totodată, la cererea utilizatorilor, furnizorii vor oferi:
ˇ un volum de date de minim 3 GB și un volum nelimitat de date pentru utilizarea serviciilor de interpretare video în limbaj mimico-gestual prin intermediul aplicațiilor dedicate, la un tarif recomandat de 2 euro/lună, inclusiv TVA;
Tariful total recomandat al pachetului este de 6 euro/lună, inclusiv TVA.
În prezent, persoanele cu dizabilităţi auditive și/sau de vorbire pot beneficia lunar de oferte cu un număr nelimitat de SMS-uri în reţelele proprii, de cel puțin 150 SMS-uri în rețelele naționale şi, la cerere, un trafic naţional la internet mobil de minim 300 MB.
Noutăți pentru utilizatorii cu dizabilități vizuale
Pentru utilizatorii finali cu dizabilități vizuale, pachetele puse la dispoziție de furnizorii de servicii de comunicații la puncte mobile vor conține ca beneficii lunare minime, disponibile exclusiv la nivel național:
ˇ 2.000 minute în rețeaua proprie și 500 minute în alte rețele la un tarif recomandat de 2 euro/lună, inclusiv TVA;
De asemenea, la cererea utilizatorilor, furnizorii vor oferi un volum de date mobile de 3 GB la un tarif recomandat de 2 euro/lună, inclusiv TVA.
Tariful total recomandat al pachetului este de 4 euro/lună, inclusiv TVA.
În prezent, persoanele cu dizabilități vizuale pot beneficia de oferte cu cel puțin 300 de minute naționale și, la cerere, trafic național lunar la internet mobil de minim 300 MB.
Sursa: A.N.C.O.M.

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal