Reprezentantii Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons au participat astazi, 12.09.2013, la sedinta Consiliului de Export din cadrul Ministerului Economiei.
Printre punctele aflate pe Ordinea de Zi a sedintei de astazi s-a aflat si discutarea propunerii de Regulament al Parlamentului European si al Consiliului privind siguranta produselor de consum, precum si de abrogare a Directivei 87/357/CEE a Consiliului si a Directivei 2001/95/CE. In cadrul dezbaterilor, a fost amintit art. 7 introdus in noul Regulament, care prevede obligativitatea introducerii tarii de origine a produsului comercializat. Din perspectiva A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons, o asemenea obligativitate care incumba producatorilor si importatorilor este menita sa sporeasca gradul de informare corecta, completa si precisa a consumatorilor, care au nevoie sa decida in cunostinta de cauza in momentul achizitionarii unui produs.
Totodata, o asemenea obligativitate ar putea constitui un instrument pentru promovarea, dezvoltarea si alinierea produselor autohtone pe piata internationala. Mentionarea exacta a tarii de origine a produsului poate reduce ambiguitatea privitoare la provenienta produsului achizitionat, venind in ajutorul procesului decizional pe care consumatorul il realizeaza.
In acest sens, propunerea despre care se face vorbire urmareste armonizarea normelor privind siguranta produselor si supravegherea pietei, oferind asigurarea liberei circulatii a marfurilor pentru produsele destinate consumatorilor, prin implementarea unor cerinte vizand siguranta produselor, criteriile de evaluare si mentionarea clara a obligatiilor operatorilor economici.
De asemenea, in cadrul intalnirii de astazi, domnul Costin Lianu, director al Directiei Dezvoltare Export din cadrul Ministerului Economiei a prezentat proiectul ‘Programul de promovare a exportului cu sprijin de la bugetul de stat pentru anul 2014’, modelul austriac de promovare a exportului si Proiectul Danubius Design referitor la oportunitatea deschiderii de catre membrii Consiliului de Export a unei reprezentante la Stuttgart.
Nu in ultimul rand, domnul Cornel Albu, director adjunct al Institutului de Economie Mondiala a prezentat lucrarea cu titlul ‘Perspective si provocari ale exportului romanesc’. In scopul promovarii si sustinerii exportului romanesc, reprezentantii Consiliului de Export au propus infiintarea unor centre de sustinere a exportului si realizarea unor parteneriate intre sectorul public si cel privat.
InfoCons – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.