Noul coronavirus: Declarația Comisiei referitoare la consultarea statelor membre cu privire la propunerea de prelungire și de adaptare a Cadrului temporar privind ajutoarele de stat

In data de 02 Octombrie 2020, Comisia Europeană a trimis statelor membre, spre consultare, un proiect de propunere vizând prelungirea până la 30 iunie 2021 și adaptarea domeniului de aplicare a Cadrului temporar privind ajutoarele de stat adoptat la 19 martie 2020 pentru a sprijini economia în contextul pandemiei de COVID-19.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: În ultimele șapte luni, Cadrul temporar privind ajutoarele de stat a deschis calea către un potențial sprijin din partea statelor membre în valoare de aproape 3 mii de miliarde de euro pentru întreprinderile cele mai afectate de criza provocată de pandemia de COVID-19. Efectele crizei se vor mai resimți o vreme. Iată de ce propunem prelungirea Cadrului temporar până la jumătatea anului viitor și adaptarea acestuia la nevoile continue ale întreprinderilor, protejând, în același timp, piața unică a UE. Vom decide cu privire la calea de urmat, ținând seama de opiniile tuturor statelor membre.

În paralel, lucrăm la o soluție care să permită redresarea verde și digitală a Europei – normele noastre privind ajutoarele de stat vor juca un rol important în ghidarea statelor membre pentru a se asigura că fondurile publice limitate sunt bine direcționate, nu descurajează investițiile private și profită de avantajele concurenței efective.

Astfel cum s-a anunțat deja la momentul adoptării Cadrului temporar în martie 2020, Comisia evaluează în prezent necesitatea de a prelungi acest cadru dincolo de data până la care est valabil acum, respectiv 31 decembrie 2020, pe baza unor considerente importante care țin de politica de concurență sau a unor considerente economice importante.

Comisia a trimis statelor membre spre consultare un proiect de propunere care vizează:

  • prelungirea dispozițiilor Cadrului temporar cu menținerea limitelor actuale (inclusiv în ceea ce privește sprijinul pentru asigurarea lichidității) pentru o perioadă suplimentară de șase luni, până la 30 iunie 2021. Obiectivul este acela de a le permite statelor membre să sprijine întreprinderile în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, în special în cazurile în care necesitatea sau capacitatea de a utiliza Cadrul temporar nu s-a materializat integral până în prezent, asigurând totodată condiții de concurență echitabile;
  • extinderea domeniului de aplicare a Cadrului temporar, având în vedere incertitudinea economică persistentă și nevoile întreprinderilor cu pierderi semnificative ale cifrei de afaceri, oferindu-le statelor membre posibilitatea de a contribui la costurile fixe ale întreprinderilor care nu sunt acoperite de veniturile înregistrate. Sprijinirea acestor întreprinderi printr-o contribuție temporară la o parte din costurile înregistrate are ca scop prevenirea deteriorării capitalului lor, menținerea activității economice a acestora și asigurarea unei baze solide care să le permită să se redreseze, precum și
  • adaptarea condițiilor pentru măsurile de recapitalizare din Cadrul temporar, în special a condițiilor pentru încetarea participării statului în întreprinderile în care statul era acționar existent înainte de recapitalizare. Modificările propuse ar permite încetarea participării statului la capitalul social al unor astfel de întreprinderi, printr-o evaluare independentă, menținând totodată garanțiile care să asigure concurența efectivă pe piața unică.

Statele membre au acum posibilitatea de a formula observații cu privire la proiectul de propunere a Comisiei.

Context

Cadrul temporar a fost modificat pentru prima dată la 3 aprilie 2020 astfel încât să se ofere mai multe posibilități de sprijin public pentru cercetarea, testarea și fabricarea de produse relevante pentru combaterea pandemiei de COVID-19, să se protejeze locurile de muncă și să se sprijine în continuare economia. La 8 mai 2020, Comisia a extins a doua oară domeniul de aplicare al Cadrului temporar pentru a include măsuri de recapitalizare și de datorie subordonată. La 29 iunie 2020, Comisia a adoptat o a treia modificare prin care se extinde domeniul de aplicare al Cadrului temporar pentru a sprijini în continuare microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile nou-înființate și pentru a încuraja investițiile private. Inițial, Cadrul temporar trebuia să expire la 31 decembrie 2020, cu excepția măsurilor de recapitalizare care puteau fi acordate până la 30 iunie 2021.

Sursa: europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal