Lansarea celei de a treia Săptămâni europene a competențelor profesionale

Între 5 și 9 noiembrie 2018, Comisia Europeană, în colaborare cu Președinția austriacă, organizează la Viena cea de a treia Săptămână europeană a competențelor profesionale, bazându-se pe succesul primelor două ediții.

Sub deviza `Descoperă-ți talentul`, mii de tineri din întreaga Europă vor avea ocazia să afle mai multe despre oportunitățile de formare și carieră oferite de educația și formarea profesională în cadrul a peste 1000 de evenimente care vor avea loc în toată Europa până în decembrie 2018. Inițiativa reunește furnizori de educație și formare, organizații ale societății civile, autorități publice, organizații patronale, sindicate și publicul larg pentru a sensibiliza în legătură cu beneficiile educației și formării profesionale (EFP).

Citește și:

Comisia Europeană lansează un nou instrument pentru a sprijini predarea și învățarea digitală în școli

Educația și formarea profesională: o alegere inteligentă pentru viitor

Scopul Săptămânii este de a demonstra că EFP este, atât pentru tineri, cât și pentru adulți, o alegere inteligentă care duce la excelență în educație, locuri de muncă de înaltă calitate și creșterea șanselor de angajare. În acest mod, Săptămâna contribuie la Agenda pentru competențe în Europa și la implementarea Pilonului european al drepturilor sociale. Prin Săptămâna europeană a competențelor profesionale, Comisia Europeană dorește să sensibilizeze publicul în legătură cu gama largă de oportunități disponibile prin EFP și să încurajeze cât mai multe persoane să participe și să afle mai multe despre ce oferă aceasta. Anul acesta, viitorul EFP este de asemenea un element de interes în cadrul Săptămânii, care va aborda subiecte precum digitalizarea și internaționalizarea EFP.

Citește și:

Bilanț portabilitate: peste 5,1 milioane de numere portate în 10 ani

În cadrul campaniei, se vor organiza evenimente de deschidere și Zile ale angajatorilor în mai multe state membre, au fost desemnați 26 de ambasadori naționali și paneuropeni pentru a sensibiliza publicul cu privire la inițiativă și vor fi oferite premii pentru a recompensa excelența în EFP.

Evenimentul a fost organizat cu implicarea activă și sprijinul ferm al Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) și al Fundației Europene de Formare.

Context

Date esențiale privind educația profesională în Europa (sursa; Eurostat)

  • 49 % dintre elevii din ciclul secundar superior din Europa participă la EFP secundară superioară (2016)
  • Rata de ocupare a forței de muncă în rândul absolvenților recenți de EFP[1] în Europa este de 74,8 % (2017)
  • Procentul de adulți cu calificări scăzute[2] din Europa s-a redus în mod constant mulțumită asistenței din partea Fondului social european (FSE), dar este în continuare prea ridicat, la 22,5 % (2017)
  • 10,9 % din populația Europei participă la activități de învățare în rândul adulților (2017).

Citește și:

Lansarea site-ului centenar.infocons.ro

Despre Săptămâna europeană a competențelor profesionale:

Prima ediție a Săptămânii europene a competențelor profesionale a avut loc în 2016. A doua ediție a avut loc în 2017, când au fost organizate mai mult de 1585 de activități în toată Europa, la care au participat 1 milion de persoane. Evenimentele pentru fiecare țară din cadrul celei de a treia ediții pot fi găsite aici.

Despre Președinția austriacă a Consiliului Uniunii Europene 2018:

După mandatele anterioare din 1998 și 2006, Austria a preluat pentru a treia oară președinția Consiliului Uniunii Europene în data de 1 iulie 2018.

Sursa: Europa.eu

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal