Lista Neagra: Practici Comerciale Interzise (partea a IV – a)

Practicile comerciale incorecte sunt activitati (precum publicitatea si marketingul) legate de promovarea, vânzarea saufurnizarea unui produs catre consumatori. O practica comerciala este incorecta daca este considerata inacceptabilapentru consumator, conform unor criterii specificate.

Pentru a intari increderea consumatorilor europeni in tranzactiile transfrontaliere a fost adoptata Directiva privindpracticile comerciale incorecte.

Anumite practici comerciale din Europa sunt interzise PERMANENT in cadrul directivei. Cu alte cuvinte, aceste practicicomerciale sunt considerate incorecte in orice imprejurare.

Pentru a garanta faptul ca comerciantii, specialistii in marketing si consumatorii cunosc actiunile interzise, a fostredactata o Lista neagra cu 31 de practici incorecte.

InfoCons -InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons va prezenta zilnic practici interzise, elemente ale acestei liste negre:

16.Premii: `Felicitări! Aţi câştigat un premiu!`

Pretinderea, în cadrul unei practici comerciale, că se organizează un concurs sau că există posibilitatea câştigării unuipremiu fără a acorda premiile specificate sau echivalentul acestora.

17. Crearea falsei impresii de oferte gratuite: `ochelari de soare gratuiţi` sau `tonuri de apel gratuite pentrutelefonul tău mobil`

Descrierea unui produs ca fiind `gratuit`, `bonus`, `taxe` sau în termeni similari în cazul în care consumatorul trebuie săplătească o sumă în plus faţă de costurile inevitabile pe care le implică răspunsul său la practica comercială şi ridicarea sau livrarea articolului.

18. Formulare înşelătoare de comanda

Includerea în materialul promoţional a unei facturi sau a unui document similar de plată, astfel încât consumatorul să aibă impresia greşită că a comandat deja produsul comercializat.

19. Comerciant profesionist deghizat în consumator

Emiterea de afirmaţii false sau crearea impresiei că un comerciant nu acţionează în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală sau prezentarea comerciantului ca fiind consumator.

20. Servicii post-vânzare: `garanţii valabile în toată Europa`

Crearea impresiei false că serviciul post-vânzare furnizat pentru un produs este disponibil într-un stat membru altul decât cel în care este cumpărat produsul.

21. Presiunea la vânzare: `Da, puteţi pleca imediat ce contractul este încheiat.`

Crearea impresiei că consumatorul nu poate părăsi sediul fără a încheia un contract.

22. Vânzarea agresivă la domiciliu: `Da, voi pleca imediat ce contractul este încheiat.`

Efectuarea de vizite personale la domiciliul consumatorului, ignorând solicitarea acestuia de a pleca sau de a nu reveni, cu excepţia cazului în care legislaţia internă permite acest lucru şi în măsura în care o permite, în vederea îndeplinirii unei obligaţii contractuale.

23. Solicitarea plăţii daunelor: nimeni nu răspunde la telefon!

Obligarea unui consumator care intenţionează să solicite plata daunelor pe baza unei poliţe de asigurare să prezinte documente care nu pot fi considerate, în mod rezonabil, relevante pentru valabilitatea cererii de plată a daunelor sau ignorarea sistematică a corespondenţei pentru a-l descuraja pe consumatorul care doreşte să îşi exercite drepturile contractuale.

InfoCons -A.N.P.C.P.P.S. Romania – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Sursa: Comisia Europeana

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal