InfoCons te informează : Sună științific. Dar este ? Cum recunoaștem pseudoștiința în nutriție? – Alina Epure
Trăim într-o perioadă în care accesul la informație despre sănătate nu a fost niciodată atât de mare. În câteva minute putem afla ce alimente „reduc inflamația”, ce suplimente „susțin imunitatea”, ce dietă „resetează metabolismul sau ne întinerește”, ce protocol „echilibrează hormonii” sau ce produs promite să ne ofere mai multă energie, un intestin mai sănătos și chiar o viață mai lungă.
Problema nu mai este lipsa informației. Problema este capacitatea de a diferenția informația de calitate de o afirmație care doar sună științific.
În nutriție, această diferență este uneori dificil de observat. Pseudoștiința nu vine întotdeauna sub forma unei teorii evident absurde. Dimpotrivă. Poate folosi termeni reali din biochimie, fiziologie sau medicină: cortizol, insulină, microbiom, inflamație, mitocondrii, neurotransmițători, detoxifiere, stres oxidativ, epigenetică.
Cuvintele pot fi corecte. Concluzia construită cu ajutorul lor poate să nu fie și medicina “ one size”, potrivită tuturor nu ar trebuie să ne cucerească. Avem nevoie de soluții personalizate, adaptate la nivel personal, iar dietele minune nu pot răspunde unor nevoi punctuale, identificate la nivel individual.
De aceea, una dintre cele mai importante competențe ale consumatorului modern nu este să memoreze încă o listă cu alimente „bune” și „rele”, ci să învețe cum să pună întrebările potrivite înainte de a crede o promisiune despre sănătate.
1. DE CE NE CONVINGE ATÂT DE UȘOR O EXPLICAȚIE CARE „SUNĂ ȘTIINȚIFIC”?
Creierul nostru caută explicații. Iar explicațiile simple sunt seducătoare.
„Nu slăbești pentru că ai cortizolul crescut.”
„Ești obosit pentru că organismul este plin de toxine.”
„Ai nevoie să îți repari microbiomul.”
„Acest aliment îți accelerează metabolismul.”
„Acest supliment îți echilibrează hormonii.”
Fiecare dintre aceste propoziții pornește de la concepte biologice reale. Cortizolul există. Microbiomul există. Metabolismul, hormonii și mecanismele de detoxifiere ale organismului sunt realități fiziologice. Dar existența unui mecanism biologic nu demonstrează automat că explicația oferită este corectă și, cu atât mai puțin, că produsul propus reprezintă soluția.
Corpul uman este un sistem extrem de complex. Oboseala, de exemplu, poate fi influențată de somn, alimentație, nivelul de activitate fizică, stres, anumite deficiențe nutriționale, medicamente, afecțiuni medicale sau de combinația mai multor factori.
Reducerea unei probleme complexe la o singură cauză creează însă o poveste foarte ușor de înțeles:
ai problema X – cauza este Y – produsul Z rezolvă
Din punct de vedere comercial, este o formulă excelentă.
Din punct de vedere științific, lucrurile sunt rareori atât de simple.
Prima întrebare a consumatorului ar trebui să fie, așadar:
„Este aceasta o explicație demonstrată sau doar o poveste biologică plauzibilă?”
2. UN MECANISM BIOLOGIC NU ESTE SIMILAR CU O DOVADĂ CLINICĂ
Aceasta este probabil una dintre cele mai importante diferențe pe care ar trebui să le înțelegem atunci când citim informații despre nutriție.
Un nutrient poate participa la un anumit proces celular.
O substanță poate influența o enzimă într-un experiment de laborator.
Un extract vegetal poate avea activitate antioxidantă într-un anumit model experimental.
Un compus poate produce un efect interesant asupra celulelor cultivate în laborator sau într-un studiu realizat pe animale.
Toate acestea pot constitui puncte de plecare importante pentru cercetare.
Dar nu înseamnă automat că administrarea produsului va determina un beneficiu clinic relevant.
Între cele două există mai multe etape și factori de care trebuie să ținem cont.
Contează doza, biodisponibilitatea, modul în care substanța este metabolizată, durata administrării, populația studiată, dacă efectul observat este suficient de mare pentru a avea relevanță.
De exemplu, un ingredient care influențează o anumită cale metabolică nu presupune că s- demonstrat că acel ingredient previne o boală, produce scădere ponderală sau prelungește durata și calitatea vieții.
Știința nu se oprește la întrebarea „Poate exista un mecanism?”
Ea continuă cu întrebările:
„Se întâmplă acest lucru și la oameni?”
„În ce doză?”
„La cine?”
„Cât de mare este efectul?”
„A fost reprodus?”
„Beneficiul depășește riscurile?”
Această distincție ne poate proteja de foarte multe promisiuni spectaculoase.
3. „UN STUDIU ARATĂ CĂ…” – DAR CE STUDIU?
Una dintre cele mai frecvente expresii din comunicarea despre sănătate este: „studiile demonstrează”.
Uneori nu aflăm însă nici despre ce studii este vorba.
Alteori există într-adevăr un studiu, dar existența lui nu încheie discuția.
Nu toate studiile au aceeași putere de a răspunde unei întrebări.
Un experiment de laborator poate explica un mecanism.
Un studiu observațional poate identifica o asociere.
Un studiu clinic randomizat poate testa, în anumite condiții, efectul unei intervenții.
O revizuire sistematică poate analiza rezultatele mai multor studii.
Fiecare metodă răspunde unor întrebări diferite și are propriile limite.
Mai mult, un rezultat izolat trebuie interpretat în contextul întregii literaturi științifice.
Dacă într-un studiu realizat pe un grup mic apare un rezultat spectaculos, iar alte cercetări nu îl confirmă, concluzia nu ar trebui să fie că „știința a demonstrat”.
Trebuie să ne uităm la totalitatea dovezilor și este important să cunoaștem:
Câți oameni au participat la studiu?
Cât a durat studiul?
A existat un grup de comparație?
Rezultatul a fost observat la oameni sau doar în laborator?
Cercetarea a măsurat un beneficiu relevant pentru sănătate sau doar modificarea unui biomarker?
Rezultatele au fost confirmate și de alte echipe?
Există conflicte de interese care trebuie cunoscute?
Asta nu înseamnă că un studiu finanțat de industrie trebuie respins automat și nici că o cercetare independentă este perfectă. Înseamnă doar că sursa, metodologia și contextul fac parte din interpretarea rezultatului.
Știința serioasă acceptă întrebările, iar pseudoștiința preferă certitudinile.
4. CUVINTELE CARE AR TREBUI SĂ NE FACĂ SĂ PUNEM O ÎNTREBARE SUPLIMENTARĂ
Există anumite formulări care apar frecvent în zona de wellness și nutriție:
„detoxifică organismul”
„echilibrează hormonii”
„resetează metabolismul”
„elimină inflamația”
„repară intestinul”
„activează arderea grăsimilor”
„întărește imunitatea”
„curăță ficatul”
„optimizează mitocondriile”
„inversează vârsta biologică”.
Unele dintre aceste expresii pot descrie, în anumite contexte, procese biologice reale. Problema apare atunci când sunt folosite fără o definiție precisă și fără un rezultat măsurabil.
Să luăm exemplul „echilibrării hormonilor”.
Despre ce hormon vorbim?
Insulină? Cortizol? Hormoni tiroidieni? Estrogen? Progesteron? Testosteron?
Ce înseamnă „echilibrat”?
Cum a fost măsurat?
La ce categorie de persoane este potrivit?
În ce interval de timp?
Prin ce mecanism s-a demonstrat?
O formulare vagă permite unei promisiuni să pară impresionantă fără să poată fi verificată.
Același lucru se întâmplă cu termenul „detox”.
Organismul uman dispune de sisteme fiziologice complexe implicate permanent în metabolizarea și eliminarea diferitelor substanțe, în special prin ficat, rinichi, tract gastrointestinal și plămâni.
Dacă un produs pretinde că „detoxifică”, întrebarea relevantă nu este dacă termenul sună bine.
Întrebarea este:
Ce substanță elimină, prin ce mecanism și ce dovezi demonstrează acest efect la oameni?
Când o afirmație nu poate fi transformată într-o întrebare măsurabilă, merită să fim prudenți.
5. „NATURAL”, „REVOLUȚIONAR”, „SECRET” – CÂND MARKETINGUL ÎMPRUMUTĂ HALATUL ȘTIINȚEI
Pseudoștiința nu se construiește doar prin termeni medicali. Se construiește și prin emoție.
Un produs poate fi prezentat drept:
„100% natural”
„secretul medicilor”
„formula pe care industria nu vrea să o știi”
„descoperire revoluționară”
„protocol ancestral confirmat acum de știință”.
Astfel de formulări activează două idei foarte puternice: că există o soluție simplă și că noi tocmai am primit acces la o informație pe care ceilalți nu o cunosc.
Dar natural nu este sinonim cu eficient și nici cu sigur.
Multe substanțe naturale au efecte biologice puternice. Tocmai de aceea pot avea și reacții adverse, contraindicații sau interacțiuni cu medicamentele.
În același timp, faptul că o substanță este sintetică nu o face automat nocivă.
Originea unei substanțe și siguranța ei sunt două întrebări diferite.
Consumatorul european are totuși un instrument important de protecție atunci când întâlnește afirmații de sănătate pe alimente. Mențiunile de sănătate utilizate în Uniunea Europeană sunt reglementate, iar baza lor științifică este evaluată înainte de autorizare.
De aceea este important să facem diferența între o mențiune autorizată și formulată în condițiile prevăzute de legislație și multitudinea de afirmații pe care le putem întâlni într-un videoclip, într-o postare, într-un testimonial sau într-o conversație online.
Și mai există un semnal de alarmă: produsul care pare să rezolve aproape orice.
Somnul, energia, digestia, imunitatea, hormonii, pielea, greutatea și longevitatea sunt procese diferite. Cu cât lista de promisiuni devine mai lungă, cu atât întrebările consumatorului ar trebui să devină mai precise.
6. CELE ȘASE ÎNTREBĂRI PE CARE LE PUTEM PUNE ÎNAINTE SĂ CREDEM O PROMISIUNE
Nu trebuie să devenim cercetători pentru a lua decizii mai informate, dar putem începe cu șase întrebări simple.
1. Cine face afirmația?
Este un organism profesional, o instituție publică, un cercetător, un profesionist în sănătate, un influencer sau chiar compania care vinde produsul?
Interesul comercial nu anulează informația, dar trebuie cunoscut.
2. Care este afirmația exactă?
„Susține sănătatea” este foarte diferit de „reduce riscul unei anumite afecțiuni”.
Cu cât formularea este mai vagă, cu atât este mai greu de verificat.
3. Unde și care sunt dovezile?
„Există studii” nu este suficient.
Ce fel de studii? Sunt realizate aceste studii pe oameni? Câte studii există? Ce au măsurat?
4. Vorbim despre asociere sau despre cauzalitate?
Dacă persoanele care consumă un anumit aliment sunt mai sănătoase, alimentul poate fi unul dintre factori. Dar acele persoane pot avea simultan mai multă activitate fizică, un somn mai bun, venituri diferite, acces mai bun la servicii medicale sau alte comportamente favorabile sănătății.
5. Cât de mare este efectul?
„Crește cu 20%” poate suna impresionant, dar avem nevoie să știm de la ce valoare plecăm și care este diferența absolută. Rezultatele sunt individuale în orice experiență cu suplimente sau alimente, uneori ritmul de absorbție poate fi mult mai lent, fiind alte procese biologice prioritare.
Semnificația statistică și relevanța pentru viața de zi cu zi nu sunt întotdeauna același lucru.
6. Ce lipsește din poveste?
Sunt prezentate limitele?
Există persoane pentru care recomandarea nu este potrivită?
Sunt menționate riscurile?
Există alternative?
Unul dintre semnele unei comunicări științifice responsabile este tocmai disponibilitatea de a spune: „Acest lucru îl știm. Acest lucru este probabil. Iar aici încă nu avem suficiente date.”
DE LA CONSUMATOR DE INFORMAȚIE LA CONSUMATOR INFORMAT
În sănătate, certitudinea absolută este atrăgătoare. Știința funcționează însă prin ipoteze, măsurare, verificare, reproducerea rezultatelor și, uneori, corectarea concluziilor anterioare.
Aceasta nu este slăbiciunea științei, ci este unul dintre cele mai importante mecanisme prin care știința se diferențiază de pseudoștiință.
Pseudoștiința începe adesea cu răspunsul și caută argumente care să îl confirme.
Știința începe cu întrebarea și acceptă posibilitatea ca răspunsul să fie diferit de cel așteptat.
Într-o lume în care o postare de câteva secunde poate ajunge la milioane de oameni înainte ca cineva să verifice informația, gândirea critică devine parte din educația pentru sănătate.
Nu trebuie să respingem orice informație nouă.
Nu trebuie nici să privim cu suspiciune fiecare produs sau fiecare inovație.
Trebuie să învățăm să întrebăm.
Cine spune?
Ce spune exact?
Pe ce dovezi?
În ce doză?
Pentru cine?
Cu ce beneficii și cu ce limite?
O afirmație nu devine adevărată pentru că este repetată de mii de ori, pentru că folosește termeni medicali sau pentru că este prezentată de un influencer cu milioane de urmăritori.
Iar poate cea mai importantă întrebare pe care o putem lua cu noi data viitoare când întâlnim o promisiune spectaculoasă este și cea mai simplă:
Sună științific. Dar este?
Dr. Alina Epure
Doctor în Științe Medicale – Nutriție
Președinte Fondator, Asociația Nutribalance Nature
Fondator al proiectului „Să creștem generații sănătoase”
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Comunicare
