InfoCons susține emiterea Ordinului A.N.P.C. privind transparentizarea adaosului comercial aplicat produselor comercializate raportat la prețul deachiziție pentru protecția consumatorilor

InfoCons – Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România și Federația Asociațiilor de Consumatori susțin demersul inția de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.) privind emiterea unui Ordin cu caracter normativ privind informarea consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate raportat la prețul de achiziție.

Proiectul de act normativ asigură o mai bună informare a consumatorilor din România cu privire la drepturile pe care le au la momentul achiziționării produselor, informaţii menite să ajute consumatorii să facă alegeri raționale, în cunoștință de cauză.

Inițierea unui astfel de demers, în condițiile în care încrederea consumatorilor în produsele existente pe piața din România este scăzută, iar transparentizarea informațiilor despre comercializarea acestora reprezintă un pas important pentru creșterea încrederii, este esențială.

Dreptul la informare al consumatorului este un drept fundamental al acestuia și un factor important în dezvoltarea unei piețe transparente. Prin informațiile care îi sunt puse la dispoziție, consumatorul are posibilitatea să-și optimizeze alegerea în funcție de propriile criterii economice, eliminând produsele care nu corespund acestora.

La acest moment, vânzătorii trebuie să indice clar prețurile pentru a le permite consumatorilor să compare produsele similare și să aleagă în cunoștință de cauză – indiferent de modul în care sunt ambalate produsele și de numărul de unități conținute într-un pachet.
Consumatorii trebuie să aibă posibilitatea de a compara prețurile, nu numai la nivel de marcă, ci și la nivel cantitativ – pentru a vedea, de exemplu, dacă o cutie mare cu un anumit produs este mai avantajoasă decât o cutie mai mica, având același produs.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și