InfoCons şi Electrica Furnizare contribuie la educarea consumatorilor de energie: Campania Națională “o9atitudine – Protecția consumatorilor în domeniul energiei”

InfoCons şi Electrica Furnizare contribuie la educarea consumatorilor de energie Campania Națională “o9atitudine - Protecția consumatorilor în domeniul energiei”

InfoCons derulează, cu sprijinul companiei Electrica Furnizare, Campania Națională “o9atitudine- Protecția consumatorilor în domeniul energiei”, pentru o mai bună informare și educare a consumatorilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care aceștia le au în calitate de consumator de energie electrică. În cadrul acestei campanii, consumatorilor li s-au pus la dispoziție  materiale tipărite expuse în peste 25.000 de locații, dar și portalul energie.infocons.ro

 

Sorin MierleaConsumatorii trebuie sa aibă acces la informaţii utile pe un limbaj adecvat pentru ca alegerile să fie facute în cunoştinţă de cauză. Consumatorii trebuie să fie informati cu privire la diferenta dintre producător, transportator, distribuitor și furnizor, diferenta dintre plafonare si compensare, modalitatea de calcul sau ofertele din piața liberă. Ia atitudine! Informează-te cu privire la piața de energie!”, spune Sorin Mierlea, Președinte InfoCons.

 

 

 

Campania se desfăşoară în perioada februarie – august 2022 şi include realizare de materiale în format fizic și electronic, ce au fost diseminate la nivel național prin intermediul Retelei Nationale Info EU-RO, care include peste 25.000 de locații (primării, prefecturi, aeroport, gări, unități de învățământ, unități medicale etc).

 

O perioadă plină, așa cum a fost ultimul an și jumătate în piața de energie, a implicat multe schimbări consecutive, fie că vorbim despre cadrul de reglementare sau despre efectele mișcărilor din piețele internaționale. Toate acestea au un impact direct asupra consumatorilor de energie și de aceea este important ca orice modificare să fie explicată. Electrica Furnizare și-a asumat, încă de la începutul procesului de liberalizare, un rol de <<traducător>> al schimbărilor, oferind consiliere permanentă clienților atât pe canale offline, cât și online. Campania derulată în parteneriat cu Asociația InfoCons a reprezentat o oportunitate în plus să ne informăm clienții cu privire la facilitățile acordate de autorități, în contextul nevoii de educare a pieței privind rolul fiecărui operator pe lanțul de aprovizionare cu energie electrică”, a declarat Raluca Gonzalez Blanco, director Departamentul Brand, Comunicare și PR Electrica Furnizare.

 

Pe portalul lansat – energie.infocons.ro – se găsesc informații referitoare la diferențele dintre producător, transportator, distribuitor și furnizor, drepturile și obligațiile în calitate de consumator de energie, liste cu electricienii autorizați, lista cu licențele și autorizațiile emise în domeniul energiei electrice, dar și sfaturi practice pe care un consumator le poate aplica pentru reducerea consumului de energie.

Website-ul energie.infocons.ro  este disponibil atât în versiunea desktop, cât și în varianta pentru mobil și este un instrument accesibil de informare și educare a cetățenilor în calitatea lor de consumatori cu privire la drepturile și obligațiile pe care aceștia le au în domeniul energiei.

 

Despre InfoCons

InfoCons (energie.infocons.ro) unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori

 

Despre Electrica Furnizare

Cu o experiență de peste 120 de ani pe piața de energie electrică, compania Electrica Furnizare este parte a Grupului Electrica, unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice. Odată cu liberalizarea pieței de energie în anul 2021, Electrica Furnizare și-a extins arealul de prezență la nivel național la 24 de județe, fiind validată zi de zi de peste 3,2 milioane de clienți. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal