InfoCons Protecția Consumatorului , reales membru al Grupului Consultativ privind Politica de Protecție a Consumatorilor la nivel European – CPAG Bruxelles

InfoCons Protecția Consumatorului , reales membru al Grupului Consultativ privind Politica de Protecție a Consumatorilor – CPAG

InfoCons Protecția Consumatorului , reales membru al Grupului Consultativ privind Politica de Protecție a Consumatorilor la nivel European – CPAG Bruxelles

InfoCons , reprezentat de domnul Președinte Sorin Mierlea , a fost reales ca membru al Grupului Consultativ privind Politica de Protecție a Consumatorilor (Consumer Policy Advisory Group – CPAG)la nivel European, consolidând astfel rolul activ al României în procesul de elaborare și implementare a politicilor europene dedicate protecției consumatorilor.

Acest grup de experți la nivel European, înființat de Direcția Generală Justiție și Consumatori a Comisiei Europene (DG JUST), reprezintă principalul forum de consultare al Comisiei Europene cu părțile interesate la nivel Național și European în ceea ce privește implementarea politicilor din domeniul protecției consumatorilor. CPAG reunește reprezentanți ai organizațiilor de consumatori, ai societății civile și ai mediului de afaceri, având în prezent 42 de membri, România fiind reprezentată de InfoCons la Bruxelles.

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – ATENȚIE ! ALERTE Europene privind produse cosmetice marca Schwarzkopf Palette în Sistemul de Alerte European InfoCons !

În cadrul unui nou model de parteneriat între Comisia Europeană, statele membre și alți actori relevanți, CPAG are rol consultativ, oferind expertiză atât în implementarea, cât și în monitorizarea Agendei Europene pentru Consumatori. Activitatea grupului completează inițiativele altor structuri importante, precum Grupul de Cooperare pentru Protecția Consumatorilor (CPC) și Rețeaua de Politici pentru Consumatori (CPN), și continuă misiunea fostului Grup Consultativ al Consumatorilor Europeni (ECCG), al cărui mandat s-a încheiat în iulie 2019.

Agenda Consumatorilor 2030 reprezintă viziunea strategică a Comisiei Europene în domeniul politicilor pentru consumatori. Adoptată la 19 noiembrie 2025, aceasta stabilește prioritățile și acțiunile concrete pentru următorii cinci ani, răspunzând provocărilor actuale și reflectând caracterul transversal al protecției consumatorilor. Obiectivul principal al Agendei este consolidarea protecției consumatorilor și stimularea competitivității, echității sociale și creșterii durabile.

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Ce este un Cataclism ? InfoCons Protecția Consumatorilor în domeniul Protecției Mediului te informează !

Agenda se bazează pe rezultatele obținute prin Noua Agendă a Consumatorilor din 2020 și include patru direcții prioritare:

  • Un plan de acțiune pentru consumatori în piața unică, menit să elimine barierele care împiedică valorificarea deplină a beneficiilor Pieței Unice;
  • Echitate digitală și protecția consumatorilor online, cu accent pe consolidarea siguranței în mediul digital, în special pentru copii;
  • Consum sustenabil, pentru a facilita accesul la produse și servicii durabile și pentru a combate practicile de tip greenwashing;
  • Aplicare eficientă a legislației și mecanisme de despăgubire, pentru protejarea consumatorilor împotriva operatorilor economici care nu respectă regulile și pentru asigurarea unui mediu concurențial corect.

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – InfoCons Protecția Consumatorilor de Artă și Cultură te informează : De la Pompei la Bologna, Italia aplaudă Madrigalul

În mod transversal, Agenda acordă o atenție deosebită protecției consumatorilor aflați în situații vulnerabile, precum și simplificării procedurilor și reducerii sarcinilor administrative. Implementarea acțiunilor va fi susținută prin cooperare internațională activă și printr-un cadru de guvernanță incluziv, transparent și dinamic.

Realegerea InfoCons în cadrul Grupului Consultativ privind Politica de Protecție a Consumatorilor la nivel European – CPAG Bruxelles confirmă implicarea constantă a organizației în promovarea drepturilor consumatorilor și contribuția sa activă la dezvoltarea politicilor europene în domeniu.

Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și