Comisia Europeană a numit astăzi doisprezece noi membri ai consiliului de conducere al Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT).Noii membri (a se vedea prezentările din anexă) își vor prelua în mod oficial funcțiile la 31 iulie.
Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, a declarat:`Le mulțumesc membrilor consiliului de conducere al EIT al căror mandat se încheie pentru eforturile și dăruirea lor și le urez bun venit noilor membri.Sunt extrem de satisfăcută de componența noului consiliu de conducere și sunt convinsă că noii membri vor contribui în mod durabil la atingerea obiectivelor EIT.Acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de astfel de oameni talentați care să imprime direcția inovării în Europa.`
Toți membrii consiliului de conducere al EIT au o reputație solidă în domeniile lor respective și au demonstrat un interes real pentru inovare.
Consiliul de conducere este responsabil pentru strategia globală și pentru selecția, coordonarea și evaluarea `comunităților cunoașterii și inovării` (CCI), centrele de inovare în parteneriat public-privat aflate la baza EIT.CCI reunesc instituții de învățământ superior, centre de cercetare și întreprinderi de excelență, pentru a aborda în mod inovator provocări societale majore precum schimbările climatice și energia durabilă.
Consiliul de conducere va supraveghea punerea în aplicare a Agendei strategice de inovare a EIT, propusă de Comisie.Agenda va reprezenta un stimulent pentru înființarea de până la 600 de întreprinderi noi și pentru formarea a 10 000 de masteranzi și a 10 000 de doctoranzi în cadrul unor noi programe de învățământ care să combine excelența în știință cu o componentă antreprenorială puternică.
Context
Principala misiune a EIT, creat în 2008 ca organism independent al UE, este de a promova competitivitatea statelor membre prin reunirea unor instituții de învățământ superior, centre de cercetare și întreprinderi de excelență.
În următorul cadru financiar, Comisia Europeană a propus un buget de aproape 3 miliarde EUR pentru a permite EIT să creeze șase noi CCI în plus față de cele trei centre inițiale axate pe schimbările climatice, energia durabilă și TIC (a se vedea IP/11/1479).
Consiliul de conducere al EIT cuprinde 22 de profesioniști, asigurându-se un echilibru în ceea ce privește specializările și experiența în sectoarele educației, cercetării și întreprinderilor.Cei 12 noi membri se vor alătura celor șase membri din consiliul de conducere inițial, care vor continua să ocupe această funcție timp de patru ani, înainte de următoarea rotație.Consiliul de conducere include, de asemenea, patru membri aleși din rândul personalului administrativ, al studenților și al candidaților la doctorat din cadrul EIT și al CCI‑urilor.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România -A.N.P.C.P.P.S. România – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori, pune la dispoziţia consumatorilor din România, cele mai recente informaţiiexistente la nivel european, prin intermediul comunicatelor de presă date de către Comisia Europeană.
Sursa: Comisia Europeana – Comunicat de presa
Bruxelles, 24 iulie 2012