Prevederile Ordonantei mai sus amintite, reglementeaza expres ca asociatia este conceputa drept conventia prin care mai multe persoane pun in comun, in mod permanent, contributia lor materiala, cunostintele si activitatea lor, pentru realizarea unui scop care nu urmareste foloase pecuniare sau patrimoniale.
In acceptiunea Ordonantei nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, asociatia reprezinta acel subiect de drept constituit de cel putin trei persoane care, pe baza unei intelegeri, pun in comun si fara drept de restituire contributia materiala, cunostintele sau aportul lor in munca pentru realizarea unor activitati in interes general, al unor colectivitati sau, dupa caz, in interesul lor personal nepatrimonial.
Activitatea organizatiei, este in stransa legatura cu scopul pe care aceasta doreste sa il atinga in exercitarea activitatii sale, toate fondurile, patrimoniul si aportul in munca al membrilor acesteia fiind constituite in patrimoniul asociatiei, patrimoniu afectat obligatoriu si irevocabil in vederea indeplinirii obiectivelor acesteia.
Scopul asociatiei poate fi dintre cele mai variate, pornind de la scopul de a proteja drepturile si interesele unei categorii a colectivitatii pe care o reprezinta si terminand cu protejarea unui interes general al societatii in cadrul careia aceasta isi desfasoara activitatea.
In acest sens, art.1 al O.G. nr.26 / 2000 stabileste :`persoanele fizice si persoanele juridice care urmaresc desfasurarea unor activitati in interes general sau in interesul unor colectivitati locale ori, dupa caz, in interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociatii ori fundatii`.
Asociatiile pentru protectia consumatorilor beneficiaza, pe langa prevedeile Ordonantei mai sus amintite, de o reglementare legala, care stabileste atributiile acestora, astfel putem enumera ca si cadru legal, Legea nr. 296 / 2004 privind Codul Consumului sau O.G. nr. 21 / 1992 privind protectia consumatorilor.
Scopul acestor organizatii pentru protectia consumatorilor, este de a apara drepturile si interesele legitime ale consumatorilor, de a ii informa pe acestia prin campanii de educare despre importanta cunoasterii drepturilor de care beneficiaza, de a colecta informatii referitoare la opiniile si problemele acestora si de a facilita legatura dintre legiuitor si cetateni – consumatori.
Art. 27 al Legii nr. 296 / 2004, enumera printre drepturile de care benficiaza consumatorii si acela de `de a se organiza in asociatii ale consumatorilor, in scopul apararii drepturilor si intereselor lor`. Aceeasi lege dispune: `organizatiile neguvernamentale ale consumatorilor pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare in organismele constituite la nivel central sau local, cu rol in domeniul protectiei consumatorilor, in care organele administratiei publice sunt reprezentate`.
Importanta si rolul acestor asociatii il regasim reglementat legal in art. 31, care dispune ca organizatiile consumatorilor pot fi consultate de catre autoritatile administratiei publice cu atributii in domeniul protectiei consumatorilor, la elaborarea dispozitiilor si procedurilor cu caracter general si a altor lucrari care au ca scop protectia consumatorilor, cu privire la:
a) cunoasterea cerintelor consumatorilor privind sortimentele si calitatea produselor şi serviciilor;
b) formarea unei atitudini corecte a operatorilor economici, angajati in producerea si comercializarea produselor si prestarea serviciilor, fata de calitatea acestora;
c) prevenirea practicilor comerciale abuzive şi a publicitatii de natura a afecta drepturile si interesele legitime ale consumatorilor.
Prevederile O.G. nr. 21 / 1992 privind protectia consumatorilor coroborate cu cele ale Legii nr. 296 / 2004 privind Codul Consumului, stabileste un set de drepturi si obligatii, ce revin asociatiilor pentru protectia consumatorilor.
Astfel, ca si drepturi putem eunumera: dreptul de a fi consultate, cu ocazia elaborarii proiectelor de acte normative, standardelor sau specificatiilor care definesc caracteristicile tehnice si calitative ale produselor si serviciilor destinate consumatorilor,acela de a introduce actiuni in justitie pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale consumatorilor, precum si acela de a obtine informatii asupra pretului si caracteristicilor calitative ale produselor sau serviciilor, de natura sa ajute consumatorul la luarea unei decizii asupra achizitionarii acestora.
Printre obligatiile acestor asociatii pentru protectia consumatorilor, putem enumera acelea care privesc solicitarea adresata autoritatilor competente in vederea luarii de masuri in vederea opririi productiei sau retragerii de pe piata a produselor ori serviciilor care nu asigura nivelul calitativ prevazut in documentele stabilite de lege sau care pun în pericol viata, sanatatea ori securitatea consumatorilor, obligatia de a de a informa opinia publica, prin mass-media, asupra neconformitatii produselor si serviciilor existente pe piata, precum si asupra posibilelor consecinte vatamatoare dovedite ale acestora pentru consumatori.
Desi nu beneficiaza de drept de control, asociatiile de protectie a consumatorilor au conferite prin lege atat dreptul cat si obligatia de a asigura o informare continua a consumatorilor si de a sustine drepturile acestora.
Pornind de la complexitatea problemelor pe care le presupune un sistem eficient de aparare a drepturilor consumatorilor asociatiile pentru protectia consumatorilor trebuie sa aiba o politica permanenta avand ca scop protectia intereselor legitime ale consumatorului.