În ultimii ani se constată o intensificare atât a tipurilor de riscuri cât şi a frecvenţei de manifestare a acestora, ce ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, patrimoniul public şi privat.
Actele normative ce reglementează activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţă s-au modificat, fiind corelate cu legislaţia existentă în comunitatea europeană.
Scopul realizării acestei broşuri este de a conştientiza cetăţenii cu privire la riscurile din zona în care trăiesc şi de a informa asupra măsurilor de prevenire şi comportamentului pe care să-l aibă în diferite situaţii de urgenţă.
Multe dintre efectele unor situaţii de urgenţă pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă acţionaţi la timp şi ştiţi cum să interveniţi corect.
De aceea, este bine să vă informaţi dinainte asupra pericolelor cu care vă puteţi confrunta, să vă însuşiţi măsurile şi regulile de prevenire a eventualelor situaţii de urgenţă şi să participaţi la exerciţiile şi simulările pe care le organizează autorităţile publice locale sau forţele profesioniste de intervenţie.
Se încarcă harta…
Adăposturi în Caraș-Severin (46)
- Aleea Buziaş, nr. 1A, sc.2dreapta, Reșița Navighează
- Aleea Buziaş, nr. 1A, sc.2stînga, Reșița Navighează
- Aleea Herculane, nr. 3, Reșița Navighează
- Banca Comerciala Romana, str. IL. Caragiale, nr. 10, Reșița Navighează
- Bloc ANL Aleea Daliilor, nr.7, sc.1, Reșița Navighează
- Bloc ANLStr. Sportului, Reșița Navighează
- Bulevardul A.I.Cuza nr. 20, Reșița Navighează
- Bulevardul Republicii, nr. 1-3EVA CENTER, Reșița Navighează
- CM Bocşaactual Energo BucureştiStr. Republicii, nr 8, Bocșa Navighează
- DN 68,km 3,2 Caromet S.A., Caransebeș Navighează
- Moldoviţa, str. Principală, Moldova Nouă Navighează
- Muzeul Judeţean Caraş -Severin Bulevardul Republicii, nr.10, Reșița Navighează
- Sat Voislova, nr. 202 Omya Calcita București Punct Lucru Voislova, Zăvoi Navighează
- Str. Castanilor, nr. 13C, Băile Herculane Navighează
- Str. Castanilor, nr. 17A, Băile Herculane Navighează
- Str. Cibinului nr. 1, sc.B stânga, Reșița Navighează
- Str. Cibinului nr. 1, sc.Bdreapta, Reșița Navighează
- Str.Făgăraşului nr. 11, sc.ADreapta, Reșița Navighează
- Str.Făgăraşului nr. 11, sc.AStânga, Reșița Navighează
- Str.Făgăraşului nr. 9, sc.ADreapta, Reșița Navighează
- Str.Făgăraşului nr. 9, sc.Astânga, Reșița Navighează
- Str. George Enescu nr. 2, F1, Sc.1, Reșița Navighează
- Str. George Enescu nr. 2, F1, Sc.2, Reșița Navighează
- Str. George Enescu nr. 4, Sc.1, Reșița Navighează
- Str. George Enescu nr. 8 sc.3, Reșița Navighează
- Str. Gratz, Bl.7,Sc. 1 si 2, Reșița Navighează
- Str. Gratz, nr.3, sc.3, Reșița Navighează
- Str. Gratz, nr.5, sc.1, Reșița Navighează
- Str. Măcinului, bl.2, sc.A stânga, Reșița Navighează
- Str. Măcinului, bl.2, sc.Adreapta, Reșița Navighează
- Str. Măcinului, bl.2, sc.B dreapta, Reșița Navighează
- Str. Măcinului, bl.2, sc.B stânga, Reșița Navighează
- Str. Nicolae Bălcescu nr. 116, Caransebeș Navighează
- Str. Nicolae Bălcescu nr. 122, Caransebeș Navighează
- Str. Oţelarilor, nr. 26, Oțelu Roșu Navighează
- str. Republici nr.79 Școala cu clasele I-VIII nr. 1, Oțelu Roșu Navighează
- Str. Rodnei, nr.15, sc.Adreapta, Reșița Navighează
- Str. Rodnei, nr.15, sc.Astânga, Reșița Navighează
- Str. Rodnei, nr.15, sc.Bdreapta, Reșița Navighează
- Str. Rodnei, nr.15, sc.Bstânga, Reșița Navighează
- Str. Stefan cel Mare bl.3, Oțelu Roșu Navighează
- Str. Stefan cel Mare bl.4, Oțelu Roșu Navighează
- Str. Subdeal, nr. 4C, Caransebeș Navighează
- TMK ReşiţaStr. Traian Lalescu, 36, Reșița Navighează
- UCMR Str Golului nr. 1, Reșița Navighează
- UCMRStr Golului nr. 1, Reșița Navighează



