Situații de urgență

În ultimii ani se constată o intensificare atât a tipurilor de riscuri cât şi a frecvenţei de manifestare a acestora, ce ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, patrimoniul public şi privat.

Actele normative ce reglementează activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţă s-au modificat, fiind corelate cu legislaţia existentă în comunitatea europeană.

Scopul realizării acestei broşuri este de a conştientiza cetăţenii cu privire la riscurile din zona în care trăiesc şi de a informa asupra măsurilor de prevenire şi comportamentului pe care să-l aibă în diferite situaţii de urgenţă.

Multe dintre efectele unor situaţii de urgenţă pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă acţionaţi la timp şi ştiţi cum să interveniţi corect.

De aceea, este bine să vă informaţi dinainte asupra pericolelor cu care vă puteţi confrunta, să vă însuşiţi măsurile şi regulile de prevenire a eventualelor situaţii de urgenţă şi să participaţi la exerciţiile şi simulările pe care le organizează autorităţile publice locale sau forţele profesioniste de intervenţie.

Nu am găsit niciun rezultat.

4.538 de adăposturi de protecție civilă

Se încarcă harta…

Adăposturi în Botoșani (59)

  1. Admin. Finanţelor publiceStr. Grigore Ghica, nr. 14, Mun. Dorohoi Navighează
  2. Bd. M. Eminescu, nr. 63, Mun. Botoşani Navighează
  3. Piaţa centrală, pav. B – crucea roşie., Mun. Botoşani Navighează
  4. Piaţa centrală, pav. B, Mun. Botoşani Navighează
  5. Primăria ŞtefăneştiStr. Octav Onicescu nr. 1, Oraşul Ştefăneşti Navighează
  6. Primăria Vlădeni, Com. Vlădeni Navighează
  7. Str. Aleea Maxim Gorki nr.10, Mun. Botoşani Navighează
  8. Str. Aprodu Purice, nr. 7, dr., Mun. Botoşani Navighează
  9. Str. Aprodu Purice, nr. 7, stg., Mun. Botoşani Navighează
  10. Str. Bucovina, bl.B1, Mun. Botoşani Navighează
  11. Str. Bucovina, bl.B16, Mun. Botoşani Navighează
  12. Str. Bucovina, bl.B17, Mun. Botoşani Navighează
  13. Str. Bucovina, bl.B2, Mun. Botoşani Navighează
  14. Str. Bucovina, bl.B3, Mun. Botoşani Navighează
  15. Str. Bucovina, bl.B4, Mun. Botoşani Navighează
  16. Str. Bucovina, bl.B5, Mun. Botoşani Navighează
  17. Str. Bucovina, bl.B6, Mun. Botoşani Navighează
  18. Str. Calea Națională nr.42, Mun. Botoşani Navighează
  19. Str. Calea Naţională, nr. 47, sc.C, dr., Mun. Botoşani Navighează
  20. Str. Calea Naţională, nr. 47, sc.C, stg., Mun. Botoşani Navighează
  21. Str. Calea Naţională nr. 8,UVERTURA MALL, Mun. Botoşani Navighează
  22. Str. Călugăreni, nr.5,Bl.S2, Mun. Botoşani Navighează
  23. Str. Călugăreni, nr.5, bl.S3, Mun. Botoşani Navighează
  24. Str. Col. Tomoroveanu nr.17, bl.7, Mun. Botoşani Navighează
  25. Str. Col. Tomoroveanu nr.21, bl.14, Mun. Botoşani Navighează
  26. Str. D. Furtună, nr.2, Mun. Dorohoi Navighează
  27. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.11,A bl. C9, Mun. Botoşani Navighează
  28. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.11,B, bl. C10, Mun. Botoşani Navighează
  29. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.13,A, bl. C11, Mun. Botoşani Navighează
  30. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.13,B, bl.C12, Mun. Botoşani Navighează
  31. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.15,A, bl. C13, Mun. Botoşani Navighează
  32. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.15,B, bl. C14, Mun. Botoşani Navighează
  33. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.17,A, bl. C15, Mun. Botoşani Navighează
  34. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.17,B, bl. C16, Mun. Botoşani Navighează
  35. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.5, bl. C4, Mun. Botoşani Navighează
  36. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.9,A, bl. C7, Mun. Botoşani Navighează
  37. Str. Dimitrie Pompeiu (Cişmea), nr.9,B, bl. C8, Mun. Botoşani Navighează
  38. Str. Elie Radu, nr.12, dr., Mun. Botoşani Navighează
  39. Str. Elie Radu, nr.12, stg., Mun. Botoşani Navighează
  40. Str. Elie Radu, nr.14, dr., Mun. Botoşani Navighează
  41. Str. Elie Radu, nr.14, stg., Mun. Botoşani Navighează
  42. Str. Elie Radu, nr.26, dr., Mun. Botoşani Navighează
  43. Str. Elie Radu, nr.26, stg., Mun. Botoşani Navighează
  44. Str. Elie Radu, nr. 32, dr., (fost 19), Mun. Botoşani Navighează
  45. Str. Elie Radu, nr. 32, stg.( fost 19), Mun. Botoşani Navighează
  46. Str. Elie Radu, nr.34, dr., Mun. Botoşani Navighează
  47. Str. Elie Radu, nr.34, stg., Mun. Botoşani Navighează
  48. Str. Elie Radu, nr.4, dr., Mun. Botoşani Navighează
  49. Str. Elie Radu, nr.4, stg., Mun. Botoşani Navighează
  50. Str. Elie Radu, nr.8, dr., Mun. Botoşani Navighează
  51. Str. Elie Radu, nr.8, stg., Mun. Botoşani Navighează
  52. Str. Grigore Ghica, nr. 7, Mun. Dorohoi Navighează
  53. Str. Marchian nr.93, Mun. Botoşani Navighează
  54. Str. Primăverii, nr.3, sc.A, Mun. Botoşani Navighează
  55. Str. Sucevei, nr.1, sc.D, Mun. Botoşani Navighează
  56. Str. Sucevei, nr.7, sc.A, Mun. Botoşani Navighează
  57. Str. Sucevei, nr.7, sc.D, dr., Mun. Botoşani Navighează
  58. Str. Sucevei, nr.7, sc.D,stg., Mun. Botoşani Navighează
  59. Str. Vârnav, nr.32, Mun. Botoşani Navighează

← Toate județele