Când contractați credite de consum, este bine să știți că există norme UE în vigoare care vă protejează înainte de semnarea contractului și care vă permit, la nevoie, să îl anulați.
Informații importante privind compararea ofertelor
Dacă doriți să cumpărați un produs pe credit, vă recomandăm să comparați ofertele înainte de a lua o decizie. Înainte de semnarea contractului, furnizorul de credit trebuie să vă pună la dispoziție formularul Informații standard la nivel european privind creditul de consum. Acesta trebuie să vă ofere informații cât mai complete privind termenii și condițiile contractului de credit pe care intenționați să îl semnați. Este vorba, în special, despre:
- principalele caracteristici ale contractului
- valoarea creditului și costul său
- dobânda anuală efectivă (DAE – o cifră unică reprezentând costul total al creditului, inclusiv dobânzi, comisioane, tarife și orice alte taxe)
- numărul, frecvența și valoarea tuturor plăților dumneavoastră
- aspectele juridice importante.
Astfel veți putea compara ofertele de la diferiți furnizori de credite pentru a o selecta pe cea care vi se potrivește cel mai bine. Dacă nu ați primit acest document din partea furnizorului de credit, îl puteți solicita.
Retragerea dintr-un contract de credit
Dacă v-ați răzgândit în privința contractului de credit pe care tocmai l-ați semnat sau dacă v-ați dat seama că, în definitiv, nu aveți nevoie de el, vă puteți retrage în termen de 14 zile calendaristice de la semnarea contractului. Nu sunteți obligat să vă justificați, dar va trebui să restituiți banii deja primiți, plus dobânda și orice taxe nerambursabile deja plătite de către furnizorul de credit.
Rambursarea anticipată a împrumutului
Dacă doriți, aveți dreptul de a rambursa un credit mai devreme decât prevede contractul. Rețineți însă că s-ar putea să fiți nevoit să îl despăgubiți pe creditor pentru pierderea suferită din acest motiv. Totuși, plata compensatorie nu trebuie să depășească valoarea totală a dobânzilor pierdute efectiv.
Aceste norme se aplică în cazul creditelor de consum cu o valoare cuprinsă între 200 și 75 000 EUR, cu excepția împrumuturilor:
- garantate cu ipotecă
- contractate pentru achiziționarea de terenuri sau bunuri imobiliare
- legate de contracte de închiriere sau de leasing pentru care nu există nicio obligație de a cumpăra
- acordate fără dobândă, fără alte taxe sau sub forma unei facilități de tipul „descoperire de cont” care trebuie rambursate în termen de 1 lună
- obținute în urma unei hotărâri judecătorești
- legate de împrumuturile acordate unui grup restrâns de persoane.
Contractarea unui credit sau a unui împrumut în altă țară din UE
În cazul în care doriți să contractați un credit sau un împrumut în altă țară din UE, este bine să știți că băncile ar putea să manifeste reticență față de rezidenții altor țări decât cea în care se află sediul băncii sau chiar față de rezidenții aceleiași țări care lucrează în altă țară din UE.
Băncile au libertatea de a decide în acest sens. În cazul în care considerați că o bancă v-a discriminat, puteți:
- să contactați biroul de reclamații al băncii pentru a obține un răspuns scris care să indice motivele exacte pentru care vi s-a refuzat creditul
- pe baza răspunsului scris oferit de bancă, să cereți sprijin din partea FIN-NET (Rețeaua de soluționare a disputelor financiare), care îndeplinește rolul de mediator în disputele dintre consumatori și furnizorii de servicii financiare, cum ar fi băncile.
Sursa: Europa.eu