Ghidul surselor de finanțare pentru companii în timpul crizei COVID – 19

Un sondaj Best Jobs arată că peste 50% dintre angajatorii români au planuri să își continue afacerile, în ciuda agravării pandemiei de coronavirus. Pentru toți antreprenorii care vor să își mențină afacerile pe linia de plutire, să își păstreze angajații sau chiar să își dezvolte afacerea pe noi coordonate create de criza COVID-19, think tank-ul INACO Inițiativa pentru Competitivitate a lansat Ghidul Surselor de Finanțare pentru Companii în Timpul Crizei COVID-19. Este cea de-a noua ediție din seria Ghidurilor de finanțare pentru companii, realizată de comunitatea de profesioniști voluntari ai INACO.

`Bani există! Acest ghid adună ultimele noutăți pentru salvarea companiilor, 48 de oportunități active acum pentru finanțare nerambursabilă, nebancară, publică și private, națională și europene, în aceste vremuri delicate pentru sprijinirea întreprinderilor mici, mijlocii și mari. Beneficiarii pot fi companiile inovatoare, cele capabile de reprofilare a liniilor de producție la nevoile actuale, inclusiv cele care funcționează în zonele cele mai defavorizate zone, dar nu numai. Am inclus alte 7 programe cu finanțare europeană amânate, dar pentru care e bine să ne pregătim`, a declarat Andreea Paul, președinta INACO, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Relații Economice Internaționale – ASE și coordonatoarea acestui proiect.

Domeniile vizate de Ghidul INACO al surselor de finanțare sunt: sănătatea, extinderea producției și dezvoltare servicii, cercetare, dezvoltare, inovare, dezvoltarea resurselor umane, domeniul piscicol, agricol, pomicol, vitivinicol, dialog social, infrastructură mare în energie și tehnologie, stimularea mediului de afaceri, a culturii și a media, inițiative de sprijin civice și private.

Ghidul poate fi accesat : https://inaco.ro/wp-content/uploads/2020/03/Ghidul-INACO-al-surselor-de-finantare-a-companiilor-romanesti-27-Martie-2020.pdf

Sursa : INACO

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal