Ce înseamnă garanție legală?
Majoritatea produselor pe care le cumperi sunt garantate prin lege că vor funcționa corespunzător cel puțin timp de doi ani. Așadar, dacă un produs se deteriorează în această perioadă, tu ai anumite drepturi, în calitate de cumpărător. În cazul în care produsul este cumpărat de mai mult de șase luni, este necesar să dovedești că defectul respectiv exista și în momentul achiziționării produsului.
Ce este o garanție comercială?
Un comerciant sau un producător poate oferi clientului, în plus, și o garanție comercială, însă aceasta nu poate limita drepturile pe care ți le oferă garanția legală. De exemplu, cele mai multe mașini de spălat sunt vândute cu cinci ani garanție comercială. Garanția trebuie să specifice în mod clar perioada și domeniul de aplicare (de exemplu: o garanție pentru un boiler poate acoperi doar anumite părți componente ale acestuia), datele de contact ale celui care oferă garanția, acoperirea geografică și faptul că nu anulează garanția legală.
Care sunt excepțiile de la regulă referitoare la garanția legală pe o perioadă de doi ani?
Termenul de garanție este redus pentru produsele a căror durată medie de utilizare este mai mică de doi ani, de exemplu încălțămintea.
Atenție!
- Atunci când cumperi prin poștă, telefon sau Internet, ai aceleași drepturi privind garanția, ca și atunci când cumperi dintr-un magazin obișnuit;
- Atunci când cumperi de la o persoană care nu este comerciant, garanția legală nu se aplică;
- Atunci când cumperi bunuri second hand, garanția legală poate fi redusă la un termen de un an.
Care sunt drepturile tale atunci când ceva ce ai cumpărat nu funcționează cum trebuie?
Produsele vândute trebuie să se potrivească întocmai cu descrierea lor și să fie de o calitate corespunzătoare, să funcționeze conform scopului pentru care au fost fabricate. De exemplu, un laptop promovat ca `având o capacitate de 640 GB` nu poate fi de 320 GB.
Care sunt opțiunile tale, atunci când produsul achiziționat este defect?
Poți beneficia de repararea sau înlocuirea produsului, în principiu la alegerea ta, cu excepția cazului în care costurile legate de măsura aleasă sunt mult mai mari decât costurile pentru cealaltă măsură – de exemplu, tu alegi înlocuirea, dar costurile acesteia sunt mai mari decât cele pentru reparație. Toate costurile legate de reparație sau înlocuire sunt suportate de către vânzător.
Important! Asigură-te mereu că etichetele și sigiliile aplicate de fabricant rămân intacte. Vânzătorul poate refuza să ia măsurile reparatorii pentru produsele desigilate.
Ai dreptul la o reducere corespunzătoare a prețului sau poți chiar renunța la produs, în cazul în care:
- Nu beneficiezi de repararea sau înlocuirea lui;
- Vânzătorul nu a reușit să remedieze defectul într-un timp rezonabil;
- Remedierea defectului este în dezavantajul tău.
Nu uita!
- Păstrează întotdeauna bonul fiscal sau factura. Acestea dovedesc data și locul achiziționării produsului;
- Păstrează și copii ale tuturor documentelor primite de la comerciant, originalele se pot pierde;
- Verifică dacă durata reparației este trecută în garanție.