De regulă, furnizorul de telefonie îţi emite o factură nedetaliată pentru serviciul oferit.

Ai dreptul să-i ceri acestuia şi factura detaliată, fie că ai un abonament sau foloseşti o cartelă preplatită, pentru a vedea modul în care ţi-au fost tarifate serviciile utilizate. Unii operatori eliberează factura detaliată contra cost. De asemenea, există posibilitatea să o primeşti în format electronic sau să o accesezi online.

Confruntă informaţiile din factura detaliată cu caracteristicile planului tău tarifar. Fii atent în mod special la:

  • dacă numărul de minutele naţionale/SMS-uri/MMS-uri/ apelurilor video incluse sunt valabile în reţeaua furnizorului şi/sau în alte reţele naţionale,
  • tarifele aplicabile la depăşirea minutelor naţionale sau internaţionale /SMS-urilor/ MMS-urilor/ a apelurilor video incluse, în funcţie de modul în care aceste sunt folosite: în reţeaua furnizorului sau în alte reţele sau în funcţie de intervalul orar,
  • perioada de valabilitate a extraopţiunilor, a bonusurilor sau a altor reduceri acordate,
  • ordinea de consum a minutelor /SMS-urilor/MMS-urilor/ a apelurilor video incluse,
  • tarifele aplicabile în roaming, în cazul în care ai utilizat acet serviciu.

Ce trebuie să mai ştii

  • neprimirea facturii nu te exonerează de plata acesteia;
  • dacă nu ai achitat factura în termenul scadent poţi plăti penalităţi, ţi se poate suspenda serviciul sau chiar înceta contractul, dar obligaţiile de plată nu se anulează;
  • în cazul supendării serviciului ţi se poate solicita o taxă de reconectare;
  • în general, serviciul de cost control pus la dispoziţia utilizatorilor de operatori are caracter orientativ.

Vezi mai jos care sunt informaţiile minime pe care trebuie să le conţină factura detaliată pentru servicii de telefonie:

  • perioada de tarifare;
  • tariful lunar pentru abonament;
  • tarife pentru conectare/instalare/reconectare/deconectare, dacă este cazul;
  • tarife pentru închiriere/furnizare echipamente, dacă este cazul;
  • alte tarife pentru servicii suplimentare, percepute lunar;
  • gratuităţile/reducerile tarifare de care ai beneficiat şi modul de aplicare;
  • serviciile ocazionale furnizate şi tarifele acestora;
  • lista completă a convorbirilor efectuate şi a mesajelor expediate, precum şi a mesajelor sau apelurilor recepţionate pentru care se percepe un tarif;
  • valorile totale ale apelurilor şi ale mesajelor tarifate, diferenţiate pe categorii;
  • suma totală tarifată, inclusiv TVA;
  • modalitatea de contorizare a timpului de conversaţie (secundă, minut etc.)
  • un număr de telefon la care poţi solicita informaţii suplimentare referitoare la factura detaliată;
  • cursul de schimb valutar aplicat, dacă este cazul.

Lista convorbirilor trebuie să conţină:

  • numărul apelat pentru fiecare convorbire şi numărul către care s-a expediat un mesaj sau de la care a fost primit un apel ori mesaj pentru care se percepe un tarif;
  • data şi ora la care s-a iniţiat fiecare convorbire telefonică, la care s-a expediat un mesaj sau la care a fost primit un apel ori mesaj pentru care se percepe un tarif;
  • durata fiecărei convorbiri telefonice;
  • tariful total pentru fiecare convorbire efectuată şi pentru fiecare mesaj expediat sau primit.

Ce, cum şi unde reclami

Dacă după consultarea facturii detaliate ai în continuare nelămuriri, transmite o reclamaţie furnizorului prin mijloacele indicate în Procedura de soluţionare a reclamaţiilor, document pe care l-ai primit la încheierea contractului şi care poate fi consultat şi pe site-ul furnizorului.

Termenul maxim în care poţi contesta valoarea facturii este precizat în contract şi, de regulă, este de 30 de zile de la data emiterii facturii. Notă! Pentru fiecare reclamaţie pe care o faci, furnizorul trebuie să-ţi comunice un număr de înregistrare.

Atenţie! Verifică în contract dacă furnizorul acceptă neplata facturii contestate până la soluţionarea reclamaţiei sau solicită plata întregii facturi până la data scadentă, urmând ca în cazul soluţionării favorabile a sesizării să-ţi returneze suma contestată (de regulă, prin reducerea următoarei facturi).

În cazul în care esţi nemulţumit de rezolvarea sesizării adresate furnizorului, te poţi adresa Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania sau poti apela numarul de protectia consumatorilor 0219551.

Facturarea incorectă poate avea mai multe cauze. Nerespectarea de către furnizor a ofertei de care beneficiezi, datorată unor erori umane, poate fi una dintre ele. În general, centralele operatorilor sunt sisteme digitale, securizate, ai căror parametri sunt verificaţi permanent, ceea ce reduce semnificativ posibilitatea apariţiei unor erori de taxare a traficului de date cauzată de centrala operatorilor. Pe de altă parte, prevederile legale în vigoare nu abilitează ANCOM să efectueze verificări cu privire la corectitudinea înregistrării traficului de centrala operatorului şi nici să solicite acestuia să îi pună la dispoziţie conţinutul comunicărilor efectuate de clienţi pentru verificarea corectitudinii facturării serviciilor.

InfoCons – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro ), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Sursa :ANCOM

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal