Domnul Sorin Mierlea participa la evenimentul organizat in cadrul Proiectului SOCIUS

Astazi, 30 aprilie 2015 domnul Sorin Mierlea -Presedinte al InfoCons va participa prin sustinerea unui scurt discurs la evenimentul organizat in cadrul  Proiectului `Servicii de Orientare, Consiliere și Indrumare a Studenților pentru carieră in științe sociale, arte și științe umaniste` – POSDRU/161/2.1/G/140906In Proiectul este implementat de Universitatea din București (beneficiar), in parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism `Ion Mincu` – București (P1) și cu Fundația `Dezvoltare in Europa` (P2).

Evenimentul se desfasoara la sediul Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti.

InfoCons – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Fii INFORMAT! IA ATITUDINE – 0219615

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal