Aditiv alimentar cu rol de îndulcitor şi substanţă-suport pentru alţi aditivi. Este un poliol care se obţine din glucoză prin fermentaţie, în prezenţa unei drojdii. Capacitatea sa de îndulcire este de circa 70% din cea a zahărului, dar conţine doar 5% din caloriile acestuia.. În Europa a fost introdus abia în 2004, iar în România în 2005. Eritritolul este absorbit în intestinul subţire, trecând în sânge, de unde este eliminat pe cale renală, în cea mai mare parte nemodificat. Astfel, el nu ajunge în intestinul gros şi nu poate provoca tulburări la acest nivel, decât dacă este consumat în cantităţi foarte mari. El nu este la fel de solubil ca zahărul, având în plus şi tendinţa de a se cristaliza. De aceea, se folosesc diferite substanţe antiaglomerante, care au rolul de a împiedica cristalizarea, dar şi de a masca gustul mentolat, cum ar fi inulina, isomaltul sau glicerina. Datorită stabilităţii la temperaturi ridicate, acest îndulcitor se foloseşte cu succes în orice tip de produse, inclusiv în cele tratate termic. Astfel, se poate utiliza în cantităţile prevăzute de reţete în produse de coferărie, patiserie, brutărie, în produse din fructe conservate, în deserturi diverse pe bază de cacao, grăsimi, lapte, fructe sau amidon, în cereale pentru micul dejun, în produse dietetice şi suplimente alimentare, în guma de mestecat etc.
Doza zilnică maximă: Doza zilnică nu este limitată .
Doza zilnică nu este limitată .
Doza maximă de includere: Nespecificat
Doza zilnică nu este limitată .
Bacteriile din cavitatea bucală nu îl pot descompune, astfel că eritritolul nu afectează dantura.
Contraindicații: Da
Fiind un poliol, este obligatorie inscripţionarea pe produsele ce conţin eritritol că “poate avea efect laxativ”, deoarece acesta este efectul consumului de cantităţi mari.
Acest aditiv nu este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici.