Ce este aditivul E 123?
Aditivul alimentar E 123 face parte din clasa coloranților de sinteză monoazoici. Se obține prin metode de sinteză chimică, din acid α-naftilamin-4-sulfonic și acid β-naftol-3,6-disulfonic.
Care sunt alimentele ce conțin aditivul alimentar E 123?
Amaratul (E 123) este un colorant care nu poate fi vândut direct către consumatori, acesta se poate adăuga doar în următoarele produse alimentare:
– icre, cu excepția icrelor de sturioni,
– băuturi spirtoase de genul Americano, bitter soda și bitter vino (în aceste produse se poate utiliza separat sau în combinație cu alți coloranți),
– vinuri aperitive, băuturi spirtoase, inclusiv în produse cu o concentrație de alcool exprimată în volume de până la 15%.[1]
La ce mai poate utiliza aditivul E 123?
Aditivul E 123 mai este folosit pentru colorări decorative și pentru ștampilarea și datarea prospețimii ouălor.
De ce este necesară utilizarea aditivului E 123?
Aditivul E 123 este util deoarece cu acesta se colorează produsul alimentar, a cărui culoare a fost modificată prin prelucrare, depozitare, ambalare și distribuție. Pot fi colorate și unele produse lipsite de culoare în scopul de a le face mai atractive. Prin colorarea unui produs incolor este identificată mai bine aroma precum și gustul acelui produs, fiind cunoscută corelația care există între culoare și aromă.[2]
Există efecte secundare în urma consumării aditivului alimentar E 123?
În urma reevaluării amarantului (E 123) ca aditiv alimentar de catre EFSA (2010), în urma analizei datelor toxicocinetice s-a ajuns la concluzia că, după administrarea orală la șoareci, șobolani sau cobai, amarantul este redus rapid și descompus în intestin de către microfloră în acid naftionic și acid 1-amino-2-hidroxi-3,6-naftalen disulfonic. După azo-reducere în tractul gastro-intestinal, s-a raportat că absorbția metaboliților de amarant variază între 10-20% din doză, eliminarea fecală reprezentând 75-85% din eliminarea totală. Principalul metabolit găsit în plasmă și urină a fost acidul naftionic.
Atât JECFA, cât și SCF au ajuns la concluzia că amarantul nu este cancerigen pentru șobolanii expuși în uter și apoi expuși mai mult de 2 ani la doze de până la 1250 mg/kg bw/zi.
În evaluarea bazei de date toxicologice generale despre amarant, grupul a constatat că mai multe studii, inclusiv studiul de 2 ani la șobolani efectuat de BIBRA (Clode și colab., 1987), sunt relevante pentru stabilirea ADI. Panelul consideră că rezultatele studiului de 2 ani la șobolani indică LOAEL (cel mai scăzut nivel de expunere la o substanță la care există efecte adverse asupra subiecților testați) de 50 mg/kg bw/zi pentru calcificarea pelvină renală și hiperplazie la femelele de șobolan. Panelul EFSA a observat că utilizarea unui factor de incertitudine suplimentar de 3 pentru a converti LOAEL într-un NOAEL (nivelul fără efecte adverse observate) reprezintă un punct de plecare pentru stabilirea DZA (doza zilnică acceptabilă) de aproximativ 15 mg/kg bw/zi. În plus, luând în considerare toate studiile de reproducere și dezvoltare, grupul a constatat că NOAEL-urile pot să fie identificate la mai multe specii, cea mai mică valoare fiind NOAEL de 15 mg/kg bw/zi pentru șobolani.
Luând în considerare atât rezultatele unui studiu de 2 ani, cât și studiile de toxicitate asupra reproducerii și dezvoltării, respectiv utilizarea unui factor de incertitudine de 100, grupul EFSA a stabilit ADI pentru amarant de 0,15 mg/kg bw/zi.
Au fost raportate câteva cazuri izolate de sensibilitate la amarant, care descriu de obicei urticarie, dar acestea au fost asociate frecvent cu expunerea și la alți coloranți. Grupul EFSA consideră că nu există suficiente dovezi științifice care să concluzioneze că amarantul poate provoca urticaria/angioedem sau astm.
Panelul a mai concluzionat că la nivelul maxim permis de utilizare și/sau nivelurile de utilizare raportate pentru amarant (Nivelul 2), estimările expunerii anticipate pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 14 ani sunt de aproximativ 30 de ori mai mici decât ADI de 0,15 mg/kg bw/zi la procente mai mari (95/97,5). Cu toate acestea, pentru adulți expunerea anticipată la amarant în procente mari (97,5) poate fi de până la 6 ori mai mare decât DZA[3]
Care sunt caracteristicile aditivului E 123?
Amarantul constă în principal din 2-hidroxi-1-(4-sulfonato-1-naftilazo) naftalin-3,6-disulfonat trisodic și materii colorante auxiliare, alături de clorură de sodiu și/sau sulfat de sodiu ca și componente principale incolore. Amarantul este sintetizat prin cuplarea acidului 4-amino-1-naftalinsulfonic cu acidul 3-hidroxi2,7-naftalindisulfonic. Amarantul este descris sub formă de sare de sodiu.
– Se mai întâlnește sub denumirea de Colorant alimentar roșu CI 9.
- Denumire sa chimică este: Trisodiu 2-hidroxi-1-(4-sulfonato-1-naftilazo) naftalină-3,6-disulfonat.
- Formula chimică a amarantului este: C20H11N2Na3O10S3.
- Masa moleculară este: 604,48 g/mol.
În continuare sunt prezentate caracteristicile de puritate care trebuie sa fie îndeplinite de aditivul alimentar E 123.
| Compoziție | Conține nu mai puțin de 85 % substanțe colorante totale, calculate ca sare de sodiu | ||||||||||
| Descriere | Pulbere sau granule roșiatic-maroniu | ||||||||||
| Puritate | |||||||||||
| Substanțe insolubile în apă | Nu mai mult de 0,2 % | ||||||||||
| Substanțe colorante auxiliare | Nu mai mult de 3 % | ||||||||||
| Compuși organici alții decât substanțe colorante: | |||||||||||
|
Nu mai mult de 0,5 % total |
||||||||||
| Amine aromatice primare nesulfonate | Nu mai mult de 0,01 % (calculate ca anilină) | ||||||||||
| Substanțe extractibile în eter | Nu mai mult de 0,2 % în condiții neutre | ||||||||||
| Arsenic | Nu mai mult de 3 mg/kg | ||||||||||
| Plumb | Nu mai mult de 10 mg/kg | ||||||||||
| Mercur | Nu mai mult de 1 mg/kg | ||||||||||
| Cadmiu | Nu mai mult de 1 mg/kg[4] | ||||||||||
Amarantul utilizat în procesul de producție trebuie să respecte specificațiile prezentate mai sus, iar lacul de aluminiu nu trebuie să conțină mai mult de 2% cloruri și sulfați solubili în apă calculati ca săruri de sodiu, nu mai mult de 0,5% materie insolubilă în HCI, 0,2% materie extractabilă cu eter, 3 mg arsenic/kg și 5 mg plumb/kg. Oxidul de aluminiu nereacționat poate fi prezent și în produsul final (nespecificat).
- Doza zilnică maximă: 0,15 mg/kg corp.
- Doza maximă de includere: 30 – 100 mg/kg 30 – 100 mg/l.
- Doza zilnică admisă pentru consum uman este de numai 0,15 mg/kg corp.
Ce sunt coloranții alimentari?
Coloranții sunt substanțe care adaugă sau redau culoare produselor alimentare și includ componente naturale ale produselor alimentare sau alte substanțe naturale care nu sunt de regulă consumate ca alimente de sine stătătoare și care nu sunt de obicei utilizate ca ingrediente caracteristice în alimentație. Din categoria coloranților fac parte și preparatele obținute din produse alimentare și din alte materii prime comestibile naturale obținute prin extracție fizică și/sau chimică conducând la o extracție selectivă a pigmenților în raport cu constituenții nutritivi sau aromatici.[5]
Când se acceptă utilizarea coloranților alimentari?
Utilizarea coloranților alimentari este considerată acceptabilă pentru următoarele scopuri:
- refacerea aspectului inițial al produselor alimentare a căror culoare a fost modificată prin prelucrare, depozitare, ambalare şi distribuție;
- ameliorarea atractivității vizuale a produselor alimentare;
- colorarea produselor alimentare care în mod normal sunt incolore.
Utilizarea coloranților alimentari trebuie să respecte întotdeauna condiția generală de neinducere în eroare a consumatorului. De exemplu, utilizarea coloranților nu trebuie să lase impresia că acesta conține ingrediente care nu au fost niciodată adăugate.[6]
Cum știm că alimentele conțin aditivi alimentari?
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global sunt stabilite practici, standarde și orientări privind etichetarea alimentelor. Aceste standarde sunt implementate în majoritatea țărilor, iar producătorii de alimente sunt obligați să indice aditivii prezenți în produsele lor. În Uniunea Europeană, de exemplu, există o legislație care reglementează etichetarea aditivilor alimentari conform unui set de „numere de E-uri” predefinite. Persoanele care au alergii sau sensibilități la anumiți aditivi alimentari ar trebui să citească etichetele cu atenție.
Organizația Mondială a Sănătății încurajează autoritățile naționale să monitorizeze și să se asigure că aditivii alimentari din alimentele și băuturile produse în țările lor respectă utilizările, condițiile și legislația.[7]
În câte categorii se grupează aditivii alimentari?
Organizația Mondială a Sănătății (OMS)[8] a grupat aditivii alimentari, pe baza funcției lor, în 3 mari categorii, după cum urmează:
- Agenți de aromatizare. Aceștia sunt adăugați în alimente pentru a îmbunătăți aroma sau gustul. Aditivii de sporire a aromelor sunt utilizați cel mai des în alimente. Există sute de tipuri de arome folosite într-o mare varietate de alimente, de la produse de cofetărie și băuturi răcoritoare până la cereale, prăjituri și iaurt.
- Enzimele sau preparatele enzimatice. Acestea pot fi obținute prin extracție din plante sau produse de origine animală sau din microorganisme precum bacteriile și sunt utilizate ca alternative la tehnologia bazată pe chimie.
- Alți aditivi. Aceștia sunt utilizați din mai multe motive, cum ar fi: conservarea, colorarea și îndulcirea. Sunt adăugați atunci când alimentele sunt în faza de pregătire, ambalare, transportare sau depozitare și în cele din urmă devin o componentă a alimentelor.
- Concluzii și Reglementări legislative E 123
Aditivul alimentar E 123, amarantul, este o substanță colorantă alimentară sintetică permisă în prezent în UE, cu un nivel maxim permis de utilizare de 30 mg/kg în produse alimentare. Amarantul este permis și în băuturile alcoolice la niveluri de până la 100 mg/l.
Este foarte important sa nu se facă confuzia între aditivul alimentar amarant și planta numită amarant care este o pseudocereală ce produce semințe bogate în proteine și minerale.
Autor: dr. ing. Ancuța Fulvia Manolache
Referințe bibliografice
[1] Regulamentul (UE) nr. 1129/2011 al comisiei din 11 noiembrie 2011 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea unei liste a Uniunii a aditivilor alimentari
[2] Elena Orănescu, Aditivii alimentari-necesitate și risc, Editura SemnE, 2005, București
[3] EFSA Panel on Food Additives and Nutrient Sources added to Food (ANS); Scientific Opinion on the reevaluation of Amaranth (E 123) as a food additive on request from the European Commission. EFSA Journal 2010;8(7):1649. [41 pp.]. doi:10.2903/j.efsa.2010.1649. Available online: www.efsa.europa.eu
[4] Regulamentul (UE) nr. 231/2012 AL COMISIEI din 9 martie 2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului
[5] http://insp.gov.ro/download/cnmrmc/Ghiduri/Igiena%20Alimentatiei%20si%20Nutritiei/Ghid-Aditivi-Alimentari.pdf
[6] http://www.ansvsa.ro/informatii-pentru-public/sanatate-publica/
[7] https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/food-additives
[8] https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/food-additives