În perioada 19 februarie – 15 martie 2019, s-a desfăşurat o acţiune la nivel naţional, pentru verificarea modului de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a condiţiilor sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea, procesarea şi depozitarea laptelui crud şi a produselor lactate.
Iluminatul festiv 2018 – Care au fost cheltuielile și cine a plătit cel mai mult ?!
Au fost verificate 2.279 de obiective: 701 ferme, 452 de exploatații non-profesionale de animale producătoare de lapte (gospodării ale populației), 366 de centre de colectare lapte, 113 unități de procesare a laptelui autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare, 486 de unități de procesare a laptelui înregistrate sanitar veterinar, 128 de depozite independente, precum și 33 de depozite independente care asigură stocarea produselor lactate care urmează a fi distribuite prin programul “Laptele şi cornul`.
În urma controalelor au fost aplicate 112 amenzi în valoare de 291.110 lei, au fost emise 6 ordonanțe privind suspendarea temporară a activității și 49 de ordonanțe pentru interzicerea desfășurării activității. De asemenea, a fost reţinută de la comercializare şi dirijată către unități de neutralizare cantitatea de 1.521 de kg de produse lactate.
Distrează-te și redu risipa alimentară !
Neconformităţile constatate și sancţionate au fost:
– utilizarea unor mijloace auto neautorizate pentru transportul laptelui crud de la ferme/centre de colectare la unitățile de procesare a laptelui;
– nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură a laptelui pe durata transportului, la nivelul exploatațiilor comerciale de animale producătoare de lapte, centrelor de colectare a laptelui, precum și la recepția în unităţile de procesare lapte;
– nerespectarea cerințelor generale și specifice de igienă referitoare la muls, colectarea, răcirea și procesarea laptelui crud;
– echipamente nefuncționale în spațiile de producție și deficiențe structurale la nivelul unor depozite și unități de colectare și procesare a laptelui (pereți, plafoane, pavimente, care prezintă zone deteriorate, greu de igienizat);
– deficiențe privind identificarea și înregistrarea în Baza Națională de Date a animalelor producătoare de lapte crud destinat procesării;
Informare consumatori. Produs rechemat
– operatorii unor unități din sectorul alimentar nu au elaborat și implementat programe proprii de control, în vederea determinării criteriilor pentru laptele crud;
– în anumite unități operatorii nu au calculat mediile geometrice (pentru determinarea numărului total de germeni/ml și a numărului de celule somatice/ml), pe baza rezultatelor analizelor efectuate;
– deficiențe privind implementarea și actualizarea programelor HACCP, precum și a procedurilor bazate pe principiile HACCP (bunele practici de igienă, combaterea dăunătorilor, evaluarea și selecția furnizorilor, verificarea eficienței pasteurizării, etc.);
– deficiențe privind marcarea de identificare și etichetarea laptelui și produselor lactate.
Sursa: ANSVSA
– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!