Informatii Protectia Consumatorilor
InfoCons va informeaza: Competenţele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor
Participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale de specialitate, cu atribuţii în domeniu şi cu organismele neguvernamentale ale consumatorilor, la elaborarea strategiei în domeniul protecţiei consumatorilor, asigurând corelarea acesteia cu cea existentă în Uniunea Europeană;
Propune Guvernului spre adoptare şi avizează proiecte de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul şi comercializarea produselor, precum şi cu privire la prestarea serviciilor, astfel încat acestea să nu pună în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, ori să afecteze drepturile şi interesele lor legitime;
Elaborează, împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice, proceduri privind obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare în desfăşurarea activităţii de protecţie a consumatorilor;
Participă la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor, colaborând cu organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate, conform competenţelor ce îi revin, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
Efectuează analize şi încercări în laboratoarele acreditate conform legii sau în laboratoare proprii ori agreate;
Efectuează sau finanţează studii şi teste comparative cu privire la calitatea produselor şi serviciilor destinate consumatorilor, pe care le aduce la cunostinţa publicului;
Desfaşoară activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor; editează publicaţii de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor;
Sprijină asociaţiile de consumatori în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de lege;
Sprijină asociaţiile de consumatori în acţiunea de înfiinţare şi funcţionare a centrelor de consultanţă, informare şi educare a consumatorilor;
Informează permanent consumatorii asupra produselor şi serviciilor care prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor sau care le pot afecta interesele economice;
Prezintă informări periodice Guvernului şi organelor administraţiei publice centrale interesate, referitoare la activitatea proprie privind respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor;
Controlează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor, referitoare la securitatea produselor şi serviciilor, precum şi la apărarea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piaţă la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii şi în unităţile vamale, având acces la locurile în care se produc, se depozitează ori se comercializează produsele sau în care se prestează serviciile, precum şi la documentele referitoare la acestea;
Constată contravenţii şi dispune măsuri de limitare a consecinţelor producerii, prestării, importului, comercializării sau oferirii gratuite a unor produse şi servicii care nu respectă dispoziţiile legale din domeniile de activitate ale Autorităţii, prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare prevăzute de lege, sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale legii penale;
Solicită organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare, a licenţei de fabricaţie ori a certificatului de clasificare, în condiţiile legii;
Coordonează schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente, naţionale şi internaţionale, privind produsele şi serviciile care reprezintă risc pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor;
Controlează dacă mijloacele de măsurare folosite pe piaţă sunt însoţite de documentele prevăzute de lege, care atestă verificarea acestora din punct de vedere metrologic;
Sesizează factorii de decizie şi operatorii implicaţi în sistemul de certificare a calităţii produselor şi serviciilor, în baza constatărilor proprii şi a informaţiilor primite de la organismele neguvernamentale şi de la consumatori, cu privire la neconformităţile produselor şi serviciilor destinate consumului populaţiei în raport cu documentele de certificare şi propune îmbunătăţirea sau elaborarea de reglementări în domeniu;
Primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în drept, potrivit competenţelor, sesizările asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, precum şi sesizările persoanelor fizice sau juridice cu privire la încălcarea drepturilor consumatorilor, în condiţiile legii;
Desfaşoară activităţi de pregătire a specialiştilor în domeniul protecţiei consumatorilor;
Acordă consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor pentru persoane juridice;
Stabileşte şi percepe taxe şi tarife pentru efectuarea de analize, încercări, expertizări, certificări de laborator, autorizări, consultanţă, cursuri de pregătire, specializare sau perfecţionare, alte servicii prestate în condiţiile legii;
Fundamentează şi propune în proiectul de buget resursele financiare necesare în vederea realizării politicilor în domeniul său de competenţă;
Urmareşte, potrivit legii, legalitatea publicităţii pentru produsele şi serviciile destinate consumatorilor;
Autorizează operaţiunile cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase;
Stabileşte şi înregistrează mărcile utilizate de producătorii interni, importatori sau, dupa caz, de comercianţi, pe bază de tarife proprii, precum şi marca proprie de certificare;
Efectuează expertize ale metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în condiţiile legii.
Autoritatea îndeplineste, de asemenea, orice alte sarcini stabilite prin acte legale în domeniul său de activitate.
InfoCons – A.N.P.C.P.P.S. Romania – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.
Sursa: A.N.P.C.