Comisia salută adoptarea unor noi instrumente de combatere a fraudei în UE

Comisia a salutat acordul politic la care au ajuns astăzi statele membre ale UE cu privire la noi instrumente destinate remedierii deficiențelor existente la nivelul UE în privința taxei pe valoarea adăugată (TVA). Deficiențele constatate pot favoriza frauda pe scară largă în domeniul TVA, care cauzează pierderi de 50 de miliarde EUR pe an pentru bugetele naționale ale statelor membre ale UE.

Noile norme, propuse de Comisie în noiembrie 2017, au scopul de a instaura un climat de încredere între statele membre, astfel încât acestea să poată face schimb de informații, și de a stimula cooperarea între autoritățile fiscale naționale și autoritățile de aplicare a legii. După intrarea în vigoare a normelor, statele membre vor putea să facă schimb de informații mai relevante și să coopereze mai strâns în lupta împotriva organizațiilor infracționale, inclusiv împotriva teroriștilor.

Citește și:

TVA la vânzarea sau cumpărarea unei mașini

După adoptarea deciziei, Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, a afirmat: `Noile norme convenite astăzi confirmă voința statelor membre de a aborda împreună problema fraudei în materie de TVA. UE înregistrează progrese reale pe calea către reformarea TVA-ului, pentru a crea un sistem adaptat scopului său și eficient în combaterea infractorilor. În ansamblu, pachetul de propuneri al Comisiei privind TVA-ul, din care fac parte aceste norme, va avea un impact profund asupra fraudei în materie de TVA și un efect pozitiv asupra finanțelor publice și bugetelor statelor membre.`

Noile norme vor consolida cooperarea între statele membre, permițându-le să combată mai rapid și mai eficient frauda în domeniul TVA, inclusiv în cazul fraudei care are loc în mediul online. Se va apela într-o mai mare măsură la sisteme informatice care vor înlocui prelucrarea manuală a datelor. De acum înainte, informațiile privind TVA-ul și datele operative referitoare la grupurile infracționale organizate implicate în cele mai grave cazuri de fraudă în domeniul TVA vor fi transmise în mod sistematic organismelor de aplicare a legii din UE. În fine, îmbunătățirea coordonării activităților de anchetare între administrațiile fiscale și autoritățile de aplicare a legii la nivel național și la nivelul UE vor garanta faptul că această activitate infracțională cu evoluție rapidă va fi monitorizată și abordată mai rapid și mai eficient. Noile măsuri vor oferi un impuls major capacității noastre de a urmări și de a stopa autorii fraudelor și infractorii care sustrag venituri fiscale pentru propriul câștig.

Citește și:

Știați că….produse din lapte

Etapele următoare

Noile norme de cooperare vor fi publicate în Jurnalul Oficial al UE și vor intra în vigoare 20 de zile mai târziu. Întrucât implementarea accesului automat la informațiile colectate de către autoritățile vamale și la datele privind înmatricularea vehiculelor vor necesita noi evoluții tehnologice, punerea în aplicare a normelor va fi amânată până la 1 ianuarie 2020.

Context

Măsurile propuse se bazează pe Propunerile Comisiei pentru o reformă profundă a sistemului de TVA în UE, prezentate în octombrie 2017, precum și pe Planul de acțiune privind TVA-ul `Către un spațiu unic pentru TVA în UE`, prezentat în aprilie 2016.

Citește și:

TVA – Taxa pe valoarea adăugată

Sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) joacă un rol important în cadrul pieței unice europene. TVA-ul reprezintă o sursă majoră și tot mai consistentă de venituri pentru UE, generând, în 2015, aproximativ 1 000 de miliarde EUR, adică 7 % din PIB-ul UE. Una dintre resursele proprii ale UE se bazează, de asemenea, pe TVA.

Sursa: Europa. eu

Citește și:

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal